Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Alexandra Gulea, despre noul său film: „Sunt elemente de documentar care joacă un rol important“

Publicat in Adevarul, vineri 22 noiembrie 2013 ·

La premierea de gală a filmului „Matei, copil miner“, lungmetrajul semnat de Alexandra Gulea, regizoarea a afirmat că povestea peliculei, izvorâtă din Valea Jiului, concentrează cel mai bine starea societăţii româneşti. De astăzi, filmul intră în cinematografele din Bucureşti.

Regizoarea Alexandra Gulea a fost prezentă joi seara la premiera lungmetrajului „Matei, copil miner“ de la Cinema Studio din Bucureşti, alături de echipa filmului, şi a mulţumit persoanelor cu care a lucrat la realizarea peliculei, dar şi tatălui său, Stere Gulea, şi lui Vlad Niţescu, care au susţinut-o pe parcursul creării acestui proiect cinematografic, informează Mediafax.

„Eu m-am născut puţin în cinema, având un tată cineast şi deci pentru mine ficţiunea a fost undeva aproape, în schimb, cred că în filmul acesta, deşi nu pare, sunt elemente de documentar care joacă un rol important, deci deja alegerea copilului era pentru mine clar că personalitatea lui o să intervină în personalitatea copilului din film şi am preluat foarte mult de el. Ne-am întâlnit undeva aşa la mijloc şi, de asemenea, locul era esenţial pentru mine, că povestea se petrece la Uricani, că am lucrat în decoruri reale, că am lucrat şi cu oameni de acolo“, a spus regizoarea.

De asemenea, Alexandra Gulea a relatat că l-a întâlnit pe Alexandru Czuli, cel care îl interpretează pe Matei, după ce a văzut toţi copiii din Valea Jiului. „Ne-am dus în absolut toate şcolile, deci undeva între 30 şi 40 de şcoli şi ne-am uitat în fiecare clasă la copiii de vârsta respectivă, i-am chemat pe mulţi la un casting, în faţa camerei, şi Alexandru a apărut printr-un miracol, cu foarte scurt timp înainte de filmare, el dând o probă de fapt pentru un copil care trebuia să cânte în film“, a spus aceasta. Regizoarea a completat că, în momentul în care l-a auzit cântând, „au început să curgă lacrimile“ şi şi-a spus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°