Prncipesa Ileana a României: Rugăciunea Domnului Tatăl nostru
Ridicarea minții și sufletului către Dumnezeu (continuare)
,,IX. Vineri dimineața
Și ne iartă nouă greșelile noastre
Cât de vinovată sunt! Păcatul îmi stă mereu în față, fiecare zi o încep datornică Ție. Lupt să țin calea dreaptă, dar mereu mă rătăcesc. Singura-mi nădejde este mila Ta. Cum aș fi putut totuși, o lucru de mirare, de n-ar fi fost păcatul, să-Ți cunosc afectuoasa bunătate, puterea iubirii Tale iertătoare prin Iisus Hristos, Domnul meu?
În timp ce încep această zi, încercând să ajung mai aproape de Tine prin tot ce fac, cunoașterea puterii Tale de a-mi transforma chiar și greșelile în scopuri lăudabile îmi dă forța să merg mai departe cu munca mea. Sunt multe rătăciri în trecutul meu, pe care singură nu le pot îndrepta. Greutatea lor mă apasă. Dar tu ai spus: `Veniți la mine voi, toți cei împovărați!` La Tine vin, Doamne, rugându-mă cu smerenie ca această zi să treacă fără păcat și ca să Te pot răscumpăra, amintindu-mi mereu durearea pe care Tu ai suferit-o pentru mine și întreaga omenire, și astfel să păstrez adevărul și singura cale ce duce la Tine.
AMIN
X. Vineri seara
Precum și noi iertăm greșiților noștri
Iert și cer iertare. Când iert pe X (gândește-te la persoana pe care o displaci cel mai mult), cât de puțină milă merit pentru cât de puțin sunt eu însămi în stare să iert! Dacă voi fi judecată așa cum îi judec pe ceilalți, unde îmi este nădejdea?
O, Doamne, pune-mi iubire și iertare în suflet! Învață-mă adevărata milă și bunătatea de a trece cu vederea greșelile celui de lângă mine! Domolește supărările acestei zile și vorbele-mi nedrepte, fă să mă văd pe mine însămi așa cum sunt cu adevărat, ajută-mă să-mi judec propriile reacții, și nu pe cele ale altora! Ajută-mă să alung din inima și amintirea mea toată ranchiuna