Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de primari din judeţ sunt cercetaţi penal pentru deturnare de fonduri

Publicat in Glasul Aradului, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Zeci de primari din judeţ au ajuns în atenţia Poliţiei, fiind cercetaţi pentru că nu au folosit în mod legal sumele primite de la Guvernul Ungureanu pentru plata arieratelor. Dosarele penale au fost întocmite în urma unor controale efectuate de Curtea de Conturi, care a depistat o serie de nereguli la primăriile controlate. „Au fost întocmite 40 de dosare de cercetare penală, în urma unor nereguli descoperite de Curtea de Conturi. Aceste dosare vor fi instrumentate sub coordonarea procurorului de caz”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad se află şapte dintre cele 40 de dosare întocmite de poliţişti. Conform procurorilor, primarii care au dosare aici sunt cercetaţi pentru deturnare de fonduri şi abuz în serviciu contra intereselor publice. „La Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad sunt înregistrate, până în momentul de faţă, un număr de şapte dosare în care se efectuează cercetări faţă de mai mulţi primari din judeţul Arad în ceea ce priveşte eventuale fapte penale constând în deturnarea de fonduri şi abuz în serviciu contra intereselor publice”, susţine Flavius Chiş, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

De menţionat că în mai multe dosare, Ministerul de Finanţe s-a constituit deja ca parte civilă, pentru recuperarea prejudiciului.

Democrat-liberalii ameninţă că scoate primarii în stradă

În condiţiile în care cei mai mulţi dintre primarii care au primit bani de la Guvernul Ungureanu au fost democrat liberali, reprezentanţii PD-L ameninţă că va organiza un protest al edililor anchetaţi. „Este inadmisibil ca mai mulţi primari să fie convocaţi în mod repetat la Poliţie pentru declaraţii, în loc ca aceştia să lucreze pentru cetăţeni, pentru comunitatea lor. Totul a pornit de la acea ordonanţă a Guvernului Ungureanu,

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 38 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 45 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 9 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 51 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 49 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°