Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fenechiu bifează prima victorie cu banii pentru aeroport. Amendamentul cu 20 mil. euro, votat în prima comisie

Publicat in Ora de Iasi, vineri 22 noiembrie 2013 ·

IAŞI. Comisiile pentru administraţie publică din Camera Deputaţilor şi Senat au admis, vineri, cu unanimitate, amendamentul depus de deputatul PNL Relu Fenechiu prin care se alocă, din bugetul MDRAP pe 2013, suma de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea pistei aeroportului din Iaşi.

“Am îmbătrânit în Parlament de când susţin ceea ce susţin şi azi. În anul 2007 ceream Guvernului Tăriceanu sprijin pentru reabilitarea pistei aeroportului ieşean. În anul 2008 au fost alocaţi 10 milioane de euro şi, datorită faptului că aveam un preşedinte de Consiliu Judeţean foarte priceput, a reuşit marea performanţă ca la sfârşitul anului să dea banii înapoi, fără să cheltuie niciun leu”, a spus Fenechiu.

El a precizat că timp de patru ani după aceea a criticat PDL pentru că a promis în fiecare an sprijin pentru reabilitarea pistei aeroportului ieşean şi nu a făcut-o.

Fenechiu a reamintit faptul că, în 2011, când Victor Ponta şi Liviu Dragnea au lansat USL la Iaşi, au promis ieşenilor două lucruri: autostrada Moldova şi pista aeroportului Iaşi.

“S-au promis bani în bugetul pe 2013. Pe 24 ianuarie premierul mi-a cerut mie să găsim o soluţie din bugetul Ministerului Transporturilor. Nu exista soluţia, pentru că aeroportul e al Consiliului Judeţean. S-a promis că vom aloca bani la rectificare în iulie, nu s-au alocat. Acum la final de 2013, discutăm bugetul pe 2014. Vă rog, domnule preşedinte executiv al PSD, să permiteţi USL să se ţină de acest angajament faţă de moldoveni. Vă rog să acceptaţi amendamentul propus de mine şi să alocaţi 20 de milioane de euro, respectiv 80 de milioane de lei”, a spus Fenechiu.

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Administraţiei, i-a replicat lui Fenechiu că acest amendament nu are legătură cu bugetul MDRAP.

“Să susţin moral acest amendament, pentru că nu are legătură cu bugetul pe care îl voi gestiona. Dacă îmi

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°