Patru spectacole de teatru vor avea loc la Focşani, între 27 noiembrie și 5 decembrie. Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, se va desfăşura piesa “Zic-zac” (cu actorii Gabriel Costin, Ștefan Lupu și Andreea Gavriliu). Pe 28 noiembrie, tot de la ora 19.00, se va juca “Kean” (adaptare după Jean-Paul Sartre, cu Mihai Niţu, Lia Gherman și Vladimir Albu). Pe 30 noiembrie, tot de la ora 19.00, “Teatrul Mignon” din Bucureşti va fi prezent la Teatrul Pastia cu “A.D. 3874. Cronică fantastică” (cu actorii Eduard Cârlan, Bogdan Costea şi Eduard Haris). Pe 5 decembrie, tot de la ora 19.00, se va juca “Aproape” (actori: Mihai Cojocaru, Alex Musățea, Anca Markos, Andrada Fuscaș, Cătălin Oprea, Alin Stan, Francesca Leonte, Ilona Brezoianu, Octavian Costin și Lorena Luchian). Prezentarea piesei A”.D. 3874. Cronică fantastică”. AUTOR : după I.L. Caragiale. REGIA : Marius Costache. DISTRUBUȚIA: Eduard Cârlan, Bogdan Costea, Eduard Haris: La noi, în București cel puțin, vara e cald și lene. Și multe covrigării și, pe măsură, braserii. “Și oameni fel de fel, și mai așa și mai așa”. Noaptea e mai racoare, “tot poți pentru ca să zici că respiri”. Și la vreme de seară limba omului se dezleagă și dă-i fălci la vorbă. “Aia-i aia”, că “noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne – să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? “ Și ar fi fost frumos să putem continua într-un stil zeflemitor cu alte și alte considerații asupra românismului, înălțându-ne deasupra și detașându-ne de concetățenii noștrii, afișând mor