Rar zi de la Dumnezeu fără o probă de nepăsare cu consecinţe pe care se văd nevoiţi a le suporta cetăţenii de treabă, plătitori la zi ai dărilor către Stat. Făptuitorii buclucurilor sînt, de obicei, tocmai cei ce-şi primesc simbria din acele obligaţii financiare achitate cinstit, fără crîcnire. De cele mai multe ori, ar fi la mijloc disfuncţionalităţi din partea unor foruri sau factori cu răspunderi administrative locale. E normal oare ca scările rulante din cele patru colţuri ale Pasajului Universităţii să rămînă nefuncţionale, uneori, săptămîni la rînd? La intersecţia unor importante artere de circulaţie, unde aştept zilnic autobuzul pentru a ajunge la bibliotecă, am răgaz suficient să privesc limbile ceasului public înlemnite ori indicînd aiurea orele. Mai pe vară, o anomalie a durat aproape întreg sezonul: dintr-un zid al Liceului Kreţulescu se desprinseseră bucăţi de tencuială şi, ca măsură de prevedere, s-a barat trecerea pietonilor pe trotuarul primejduit. Ai fi zis că organele de resort ale primăriei din sectorul 3 pregăteau intervenţia imi nentă a cuvenitei echipe de zidari. Dar de unde?! Au trecut lunile şi, tacit, barajul a dispărut, ca din senin embargoul era anulat, deşi nici vorbă de vreo reparaţie. Prin repetiţia lor în diferitele zone ale Capitalei, asemenea întîmplări frizează banalitatea. Devin obişnuinţă, încît nimeni nu le mai bagă în seamă. Şi astfel răul, în forme mărunte iniţial, capătă rădăcini, se perpetuează. Nepăsarea riscă să devină endemică.

Urmările se amplifică şi, fireşte, prizăritele cazuri de indisciplină a muncii creează spaţii disponibile pentru derapaje abuzive şi matrapazlîcuri ticluite cu spor. Abaterile lăsate să se înmulţească creează un fel de ecran de protecţie tocmai bun pentru a-i încuraja pe profitori să intre în acţiune. Tot în lunile trecute ale toridei veri, mă împiedicam în cablurile coborîte de pe st