Vicepreşedintele PDL, deputatul de Buzău, Cezar Preda, a lansat, vineri, într-o conferinţă de presă, un apel către procurorul general al României să se autosesizeze în cazul terenului agricol cumpărat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, informeaza Mediafax.
Cezar Preda i-a solicitat procurorului general al României să se autosesizeze în cazul terenului achiziţionat de Ioana Băsescu.
"Solicit procurorului general al României să se autosesizeze în cazul terenului din comuna Nana. Văd că delatorii politruci ai USL nu au curaj să facă plângere penală, dar vor să facă comisii parlamentare ca să compromită definitiv Parlamentul, şi atunci ii solicit procurorului general să se autosesizeze pentru că atunci când se autosesizează Parchetul trebuie să înceteze orice comisie parlamentară. Iată ce simplu e. Nu mai e in pericol Ilie Sarbu să fie preşedintele unei comisii şi să răspundă domnia sa câţi bani a luat de la bancă şi câte hectare are in judeţul Timiş. Scapă de aceste obligaţii", a spuis Cezar Preda.
Fiica cea mare a preşedintelui Traian Basescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 290 de hectare în zona localităţii Nana, din judeţul Călăraşi, contractând de la CEC Bank un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280.000 de euro.
Traian Băsescu a declarat că a convins-o pe fiica sa să cumpere terenul pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.
SURSA: Mediafax
Cuvinte cheie:cezar preda, procuror general, teren, ioana basescu
Vicepreşedintele PDL, deputatul de Buzău, Cezar Preda, a lansat, vineri, într-o conferinţă de presă, un apel către procurorul general al României să se autosesizeze în cazul terenului agricol cumpărat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, informeaza Mediafax.