Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şedinţă de Consiliu Local cu romi, poliţişti şi jandarmi, în urma scandalurilor sângeroase de la Arbore

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Zona critică din punct de vedere al violenţelor la nivel de judeţ pare să se fi mutat în ultima perioadă de la comunitatea de romi din Mironu - Valea Moldovei la cea din Arbore. Zeci de dosare penale s-au adunat în acest an pe numele romilor, iar în ultimele zile s-au înregistrat trei bătăi, în urma cărora şapte persoane au suferit leziuni. Tot în această săptămână trei romi din una dintre familiile din comună au fost condamnaţi la pedepse care însumează 13 ani de închisoare. Aceste condamnări nu au făcut decât să agite şi mai mult spiritele în comunitatea de romi, aceştia ameninţându-se cu moartea şi jurând răzbunare.

Încercare de mediere cu poliţişti şi jandarmi de faţă

Primarul comunei Arbore, Ionel Hrincescu, spune că problemele tind să scape de sub control şi s-a decis ca lunea viitoare, în şedinţa Consiliului Local, să-i convoace pe o parte a romilor implicaţi în scandal, pentru a se încerca stoparea războiului.

„Luni îi aducem în Consiliu Local pe membrii celor două familii, Fierar şi Puşcaşu, care au ajuns mult prea departe cu conflictul lor. Vor veni şi poliţişti şi jandarmi şi vrem să-şi spună faţă în faţă ce au de împărţit. Sperăm să găsim o soluţie pentru ca aceste scandaluri repetate să nu se transforme în tragedii. Romii din cele două familii şi cei din anturajul lor sunt foarte răzbunători”, a explicat primarul Ionel Hrincescu.

Zeci de scandaluri şi bătăi în câteva luni de zile

Ultima bătaie între romii din Arbore s-a petrecut miercuri seară, două femei şi un bărbat ajungând la spital. Alte două scandaluri violente, care s-au lăsat cu capete sparte şi oameni duşi la spital, s-au petrecut duminica trecută.

Pentru a vă face o idee şi mai clară despre ce se întâmplă la Arbore, trebuie spus că în perioada 30 iulie-12 septembrie 2013 poliţia a înregistrat 27 de cauze penale în care au fost implicaţi membri ai

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, calificată în optimi la dublu, la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea Sorana Cîrstea/Anna Kalinskaya (România/Rusia) s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu din cadrul turneului de grand slam de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 5 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Trafic blocat pe Transapuseana după o coliziune între două motociclete

Ziarul Financiar acum 59 minute
Traficul rutier este blocat în acest moment pe Drumul Judeţean 107I – cunoscut şi sub denumirea de Transapuseana – din cauza unui accident rutier grav produs sâmbătă. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune între două motociclete. În u

Trafic întrerupt pe DN 18, în Maramureș, din cauza unui accident / Un motociclist va fi preluat de elicopterul SMURD

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este întrerupt, sâmbătă după-amiază, pe DN 18 Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, în zona localităţii Mara din judeţul Maramureş, din cauza unui accident rutier, transmite Agerpres. Urmăre

Parizienii au putut face prima baie în Sena după mai bine de un secol

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Parizienii s-au grăbit sâmbătă să facă o baie în Sena, după ce autorităţile au deschis râul pentru înotul public pentru prima dată din 1923, în urma unei ample operaţiuni de curăţare, determinată de

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 59 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Doi bărbaţi au fost reţinuţi în Alba, după ce s-au luat la bătaie pe terasa unui hotel. Au distrus mobilier şi au ameninţat un angajat al unităţii turistice

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Doi bărbaţi din Cugir, judeţul Alba, au fost reţinuţi, după ce au făcut scandal pe terasa unui hotel din oraş, bătându-se cu scaunele şi distrugând mobilier. Poliţiştii au anunţat că cei doi vor fi p

Radu Burnete, consilier prezidenţial: Din cei apţi de muncă doar 64% dintre angajaţi lucrează

Ziarul Financiar acum o ora
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date şi a explicat că avem şi probleme precum evaziunea fiscală şi economia gri. Cons

GALERIE FOTO Așa arată echipamentele în care vor evolua FCSB și CFR Cluj în Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Start de sezon! și își dispută în această seară , de la 22:00, pe Stadionul Steaua. Cele două echipe vor evolua la acest meci cu al treilea rând de echipamente pregătit pentru acest sezon. Galben neon a fost utilizat pentru numerele și numele de pe

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

31°
sâm.

16°/31°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°