Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce au păţit două femei după ce au fumat ţigări electronice

Publicat in Ora de Iasi, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Două femei care au vrut să renunţe la fumat au apelat la ţigara electronică. Luni de zile au fumat zilnic din gadget-ul electronic, fără să bănuiască ce va urma. Cele două erau mulţumite că au scăpat de substanţele cancerigene pe care le conţin ţigările clasice, dar nu luaseră în calcul răul pe care avea să îl facă ţigările electronice.

Cele doua ieşence au fumat din ţigarea electronică câteva luni şi erau mulţumite că astfel evitau substanţele cancerigene pe care le conţin ţigările clasice, scrie bzi.ro. Însă, pentru că au răguşit fără motiv s-au prezentat la medic speriate. Mai mult, în urma consultaţiilor, pe lângă disfonie (răguşeală), s-a descoperit ca femeile au şi laringită (inflamaţia laringelui). Problemele de sănătate au apărut în urma fumatului zilnic din ţigarea electronică, ca efecte secundare.

“Deocamdată nu am mai avut şi alti pacienţi, care să aibă efecte secundare cauzate de fumatul din ţigara electronică. Este greu să precizăm dacă mai sunt şi alte efecte secundare, pentru că nu s-au făcut studii amănunţite. Pentru că ţigara electronică le-a provocat probleme de sănătate, ambele paciente au decis să renunţe definitiv la fumat. S-au speriat foarte tare. Pacientele au vârstă medie”, a declarat conf. dr. Paraschiva Postolache, şefa Secţiei Clinice Recuperare Medicală Respiratorie din cadrul Spitalului de Recuperare din Iaşi.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Două femei care au vrut să renunţe la fumat au apelat la ţigara electronică. Luni de zile au fumat zilnic din gadget-ul electronic, fără să bănuiască ce va urma. Cele două erau mulţumite că au scăpat de substanţele cancerigene pe care le conţin ţigările clasice, dar nu luaseră în calcul răul pe care avea să îl facă ţigările electronice.

Cele doua ieşence au fumat din ţigarea electronică câteva luni şi erau mulţumite că astfel evitau substanţele cancerigene pe care le conţin

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 5 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 8 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 11 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 8 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 8 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 7 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 6 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 8 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum 6 ore
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°