Specialiştii Observatorului Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi, Ovidiu Tercu şi Alex Dumitriu, au descoperit în premieră naţională un asteroid, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al complexului, Florin Matei.
Potrivit acestuia, este pentru prima dată când un asteroid este descoperit dintr-un observator astronomic din România, fiind o realizare integral românească, scrie Agerpres.
"Asteroidul a fost descoperit în noaptea de 29 spre 30 octombrie, pe teritoriul constelaţiei Taurul, şi a primit denumirea 2013 UX11. El a fost văzut în imaginile făcute cu telescopul principal al Observatorului Astronomic din Galaţi. Imediat au fost raportate primele poziţii -coordonate cereşti- ale noului asteroid către Minor Planet Center. Pentru a contribui la o determinare a orbitei asteroidului, acesta a fost reobservat şi în alte două nopţi. De asemenea, la cererea noastră, asteroidul a fost observat şi de către un alt observator astronomic, din Marea Britanie", a declarat coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi, muzeograful Ovidiu Tercu.
În urma analizei observaţiilor, Minor Planet Center a determinat că 2013 UX11 este un asteroid din Centura Principală de Asteroizi, care se găseşte între orbitele planetelor Marte şi Jupiter; în acelaşi timp, a fost calculată şi perioada de rotaţie a asteroidului în jurul Soarelui, aceasta fiind de aproximativ 4,2 ani tereştri. De asemenea, a fost estimată şi dimensiunea noului asteroid, acesta având un diametru de aproximativ 2-2,5 kilometri.
"Ne bucurăm că am reuşit această premieră naţională, să descoperim un asteroid de la Galaţi. Este o realizare importantă pentru instituţia noastră, meritul principal fiind al specialiştilor din cadrul Observatorului Astronomic, care au desfăşurat, în multe nopţi, activităţile de monitorizare şi fotografiere a boltei cereşti", a declara