Ilie Bertea, preşedintele PP-DD Timişoara, fost poliţist imediat după Revoluţie, crede că locul liderilor clanurilor de romi care au ocupat centrul Timişoarei este la Popa Şapcă, la fel ca şi funcţionarii publici care au făcut aceste retrocedări dubioase.
Bertea spune că a avut zeci de cazuri „când Ionelaş Cârpaci şi cu clanul lui au încercat să intimideze oamenii, au intrat peste ei în casă. Eu l-am luat pe Ionelaş şi l-am băgat în beci”.
Bertea a fost adjunctul comandantului poliţiei din 1990 până în 1994, de atunci a fost comandant al poliţiei Timişoara, până în 1997. Şi a avut 50 de kilograme de dosare pe acest subiect, al retrocedărilor ilegale. „Acolo erau doar chestii din astea. Nu ştiu ce s-a făcut cu ele, cine a avut interesul să le înlăture, pentru că ei trebuiau să fie la puşcărie. Locul liderilor clanurilor de romi din Timişoara, implicaţi în retrocedări ilegale, este la Popa Şapcă. Dacă cereau să li se dea o aripă din închisoarea Popa Şapcă aveau tot dreptul”, spune preşedintele PP-DD Timişoara.
„Aceşti funcţionari publici corupţi trebuie arestaţi”
Bertea îşi aminteşte acele vremuri şi spune că pe vremea sa se făceau dosare penale, arestări, „au fost duşi, au primit mandat”. „Trebuie să luptăm împotriva administraţiei corupte şi incompetente. Aceşti funcţionari publici corupţi trebuie arestaţi, nu sancţionaţi din punct de vedere politic sau administrativ. Asta se numeşte abuz în serviciu. Europa se întreabă – este România un stat de drept, este oraşul nostru sau al acestor clanuri, care sprijinite de justiţie şi administraţia din primărie au reuşit să ia aceste imobile”, spune Bertea.
Ilie Bertea, preşedintele PP-DD Timişoara, fost poliţist imediat după Revoluţie, crede că locul liderilor clanurilor de romi care au ocupat centrul Timişoarei este la Popa Şapcă, la fel ca şi funcţionarii publici care au făcut aceste retrocedăr