O adevărată tragedie greacă s-a jucat în faţa noastră, cu prilejul eliminării echipei naţionale româneşti de fotbal de pe scena marelui banchet brazilian. Lacrimi curgătoare de la obraji pân’ la poale, scrâşnete din dinţi care-au aruncat smalţul pe tapet, mesaje de condoleanţe de ţi se rupea inima... Şi, fireşte, nelipsitele înjurături la adresa antrenorului şi a jucătorilor. Specialitatea casei.
Foarte tristă e la ora asta şi capra aia de loredana groza, care, înainte de meci, cânta la televizor: „Două fire, două paie,/ Luaţi Grecia la bătaie,/ Şi-nc-o dată, măi băieţi,/ Hop, şi-aşa, şi-aşa!”
Iaca, băieţii n-au mai luat Grecia la bătaie; dimpotrivă, au luat-o ei la vinclul găoazei. Aşa că mai cântă şi-acum, stimată capră loredana, dacă te mai ţine orificiul matale!
Am tot mai des impresia că suntem un neam de oameni incapabili de o purtare decentă. Nu ştim să ne încurajăm favoriţii în mod decent, nu ştim să suportăm o înfrângere în mod decent, nu ştim să facem nimic în mod decent.
Dar să revenim la oiţele noastre fotbalistice. Am povestit în tableta anterioară despre cum am participat din tribună, în urmă cu puţini ani, la un meci de calificare între echipele naţionale de fotbal ale Franţei şi României. La Paris, pe Stade de France.
Am uitat să pomenesc de unde am procurat biletele pentru meci. Patru bilete, căci patru eram de toţi. Nu de la casierie. Nici de pe internet. Ci de la tatăl unui fotbalist de la naţională. Fotbalist care a jucat atunci şi a jucat şi acum, în dubla cu Grecia.
Tatăl jucătorului ne-a vândut biletele cu o sută de euro bucata. Avea un teanc. De unde le avea? Erau bilete de protocol, din cele pe care fotbaliştii le primesc gratis, pentru a le împărţi unor apropiaţi de-ai lor. Numai că unii dintre fotbalişti au ales să mai facă un ban din ele.
M-am bucurat atunci când România a pierdut meciul cu Franţa. F
