Investiţiile realizate în uzina Jaguar-Land Rover de la Wolverhampton se vor materializa atât sub forma unor linii de asamblare mai performante, cât şi prin începerea proiectării şi producţiei propriilor motoare.
Stabilizarea pieţelor şi vânzările tot mai bune ale britanicilor le-au permis conducătorilor Jaguar şi Land Rover să privească spre viitor, aspiraţiile acestora devenind încet-încet realitate.
Anul viitor, odată cu deschiderea facilităţii de producţie din Wolverhampton, englezii vor deschide un nou capitol în istoria celor două mărci şi anume proiectarea şi asamblarea propriilor motoare. Din anii '90 inginerii britanici nu au mai avut motoare "de casă" pentru Jaguar şi Land Rover.
Pentru început, va fi asamblat şi comercializat motorul diesel cu patru cilindri, cu o cilindree de 2.0 litri, ca mai apoi, 18 luni mai târziu, sub capota mărcilor din Insulă să apară un patru-cilindri turbo de 2.0 litri. Conform Autonews Europe, ambele propulsoare se vor alinia criteriilor tehnologice impuse de anii în care trăim: vor fi puternice, uşoare şi fiabile, într-un cuvânt eficiente. Englezii duceau lipsa unor unităţi proprii care să se facă remarcate prin acest termen. Aceeaşi sursă confirmă prezenţa tehnologiilor de ultimă generaţie, precum injecţia directă, turboalimentarea şi geometria variabilă, precum şi alte câteva sisteme noi.