Şeful grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a anunţat că Partidul Democrat Liberal va depune o moţiune simplă la proiectul descentralizării gândit de ministrul Liviu Dragnea.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat vineri că PDL va depune de joi o moţiune simplă la proiectul descentralizării asumat de Guvernul condus de Victor Ponta. Liderul democrat-liberal a precizat că partidul său ar fi dorit să depună o moţiune de cenzură, dar nu a putut strânge numărul necesar de voturi.
„Numărul de semnături pe care trebuie să le avem pentru a iniţia o astfel de moţiune n-am putut să-l obţinem. Poziţia iniţială a UDMR a fost de a discuta, după care au spus că nu semnează, iar din parlamentarii de la putere, cu toate declaraţiile, de multe ori televizate (...), spuneau că nu sunt de acord cu descentralizarea, atunci când am trecut pe concret, n-am reuşit să convingem vreun coleg”, a explicat Toader.
Conform Agerpres, democrat-liberalul consideră că este foarte important ca proiectul descentralizării să fie supus unei dezbateri parlamentare.
Moţiunea simplă va fi depusă cu ajutorul voturilor parlamentarilor PDL şi PP-DD.
Şeful grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a anunţat că Partidul Democrat Liberal va depune o moţiune simplă la proiectul descentralizării gândit de ministrul Liviu Dragnea.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat vineri că PDL va depune de joi o moţiune simplă la proiectul descentralizării asumat de Guvernul condus de Victor Ponta. Liderul democrat-liberal a precizat că partidul său ar fi dorit să depună o moţiune de cenzură, dar nu a putut strânge numărul necesar de voturi.
„Numărul de semnături pe care trebuie să le avem pentru a iniţia o astfel de moţiune n-am putut să-l obţinem. Poziţia iniţială a UDMR a fost de a discuta, după care au spus că nu semnează, iar din parla