Potrivit celor mai recenţi indicatori calculaţi de Direcţia Judeţeană de Statistică, în luna septembrie, câştigul salarial mediu brut a scăzut cu 1,5% faţă de luna precedentă, ajungând la 2.141 de lei. Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii septembrie a fost de 16.301 persoane, în creştere cu 1853 persoane faţă de august 2013
În luna septembrie, la nivel de judeţ, câştigul salarial mediu net realizat a fost cu cu 23 lei mai mic faţă de realizările salariale din luna august 2013. Scăderea înregistrată în judeţul Argeş a fost determinată de câştigurile mai mici realizate în sectorul industrie şi construcţii (-2,0%) şi în servicii (-0,9%). Faţă de luna corespunzătoare din anul 2012, câştigul salarial mediu net a fost mai mare cu 33 lei (+2,2%), urmare a câştigurilor mai mari înregistrate în sectoarele agricultură, vânătoare şi servicii anexe,silvicultură şi pescuit (+12,1%) şi în servicii (+1,5%).
Câştigul salarial realizat în judeţul Argeş în luna septembrie a.c. a fost mai mic comparativ cu
realizările medii la nivel naţional, atât în valoare brută (-3,7%) cât şi în valoare netă (-3,8%).
Efectivul de salariaţi la 30 septembrie a.c. în judeţul Argeş a fost de 136655 persoane, în creştere cu 176 persoane (+0,1%) faţă de efectivul salariaţilor de la finele lunii august 2013. Evoluţia lent ascendentă a efectivelor de salariaţi comparativ cu luna precedentă s-a manifestat cu aceeaşi
intensitate (+0,1%) în toate sectoarele economice.
Repartizarea salariaţilor pe sectoare de activitate ne arată faptul că 50,8% din numărul total al
acestora activează în industrie şi construcţii, restul regăsindu-se în servicii (47,6%) şi în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit (1,6%).
Comparativ cu finele lunii septembrie 2012, efectivul total al salariaţilor a crescut
c