Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat de principiu prelungirea mandatului Franklin Templeton cu doi ani

Publicat in Income Magazine, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) au aprobat de principiu vineri în AGA prelungirea mandatului Franklin Templeton cu doi ani, începând cu 30 septembrie 2014, la propunerea celui mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, fondul de hedging Elliott Associates.

Pe ordinea de zi a AGA au fost două propuneri în ceea ce priveşte mandatul Templeton, prelungirea pe o perioadă de patru ani şi, respectiv, de doi ani.

Elliott Associates a prezentat şi două criterii de performanţă pentru Franklin Templeton, a căror neîndeplinire ar putea duce la încheierea anticipată a mandatului.

"Vrem să facem o reevaluare a lor (Franklin Templeton, n.r.) înainte de septembrie 2015, sper să întrunească aceaste criterii de performanţă şi vom fi foarte mulţumiţi, preţul acţiunilor va fi mai sus (...) Dacă nu o fac, ne pot explica ce s-a întamplat, dacă au fost factori externi sau o lipsă de performanţă din partea lor, şi vom decide. Ne întâlnim şi votăm în 2015. Este cea mai bună metodă de a motiva şi stimula Franklin Templeton. Ştim că munca lor este dificilă, îi putem ajuta în multe feluri, cu idei diferite pe care le putem da, îi asistăm în 23 de procese în care am intervenit ca vocea unui acţionar. Dar ne aşteptăm la performanţe de la ei şi nu vrem să le dăm un mandat de patru ani fără condiţii", a declarat Iain Gunn, reprezentat al Elliot.

El a amintit că a fost o perioadă când preţul acţiunilor era în scădere şi discount-ul faţă de activul net era în creştere, din mai multe motive, unele fiind independente de măsurile adoptate de administrator.

"Multe s-au întamplat din cauza unor factori în afara controlului Templeton, procesele, întârzierea programului de răscumpărare, au avut o perioadă dificilă cu reglementatorul. Ştim că lucrurile nu sunt uşoare, un portofoliu unde ai particiaţii minoritare în companii de stat. Totuşi, credem că sunt lucruri c

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 23 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 54 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum o ora
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°