Într-un album fotografic realizat la începutul secolului trecut, Anatole Magrin, un francez care a vizitat Dobrogea după revenirea teritoriului la Patria-mamă, a imortalizat figurile locuitorilor ţinutului dintre Dunăre şi Marea Neagră. Fascinat de amestecul pitoresc de naţii, de culoarea locală, de oameni, francezul a rămas în Dobrogea şi s-a stabilit pe malul mării, la Constanţa, spre sfârşitul secolului al XIX-lea.
Magrin a trăit între anii 1858 şi 1921. Născut la Arcey, tânărul care făcea parte dintr-o familie bună vizitează pentru prima oară Constanţa, în 1875, în timpul unei călătorii pe Dunăre, de la Viena.
Peste 3 ani, după Războiul de Independenţă de la 1877, care a însemnat realipirea Dobrogei la Patria-mamă, Anatole Magrin revine la Constanţa ca secretar al consulul Franţei. S-a stabilit aici, şi-a întemeiat o familiei, iar lucrările sale de îndrăgostit al Dobrogei sunt strânse într-un album, „Album de la Dobrudgea“.
Albumul aparţine acum unui colecţionar, Dan Arhire din Tulcea, care l-a cumpărat de la un anticar. În 2010, Arhire a scris cartea intitulată „Dobrogea, cheie de boltă“. Volumul ilustrat poate fi răsfoit la Biblioteca Judeţeană I.N. Roman din Constanţa.
„Acestea sunt cele mai vechi fotografii despre Dobrogea, pe care cititorii le pot vedea în bibiolteca noastră. Oferă o mărturie impresionantă despre oamenii acestor locuri, despre cei care ne sunt strămoşi“, arată bibliograful Ionel Alexe.
FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei
Moscheea Carol I din Constanţa împlineşte un secol de existenţă. Locaşul de cult poartă numele regelui care l-a dăruit „loialei comunităţi musulmane“
FOTO VIDEO Vacanţă în România. În Dobrogea, ca-n Jurassic Parc. Aventură prin nordul judeţului dintre Dunăre şi Marea Neagră
FOTO VIDEO Vacanţă în România: Litoralul, aşa cum t