Am extras câteva fragmente din scrisorile în care adolescenţii îşi prezintă dramele personale, în căutare de soluţii. Depeşe sentimentale din anii '90 şi de azi. Vă prezentăm, cu unic scop educativ, un tragic epistolar al pubertăţii. Există, în această colecţie pasională de scrisori, un subtil ghid de comportament, de comunicare cu adolescenţii, dar şi o sumbră frescă a anilor de tranziţie românească.
Sensibilitatea exagerată, dramatizarea excesivă, forţări nefireşti de maturizare - aşa arată tinerii de la Aristotel încoace, poate chiar de mai departe. La începutul anilor '90, actorul George Mihăiţă a adunat şi publicat, în rubrica „Nimeni nu e singur“, scrisori teribile trimise de adolescenţi la redacţia revistei „Salut“ pe care o conducea.
Dacă v-aţi consumat adolescenţa în acea perioadă, nu are rost să insistăm, ştiţi despre ce e vorba. Dacă nu, acest episod este revelatoriu pentru a determina importanţa revistei „Salut“ în epocă: la prima venire a lui Michael Jackson în Bucureşti, artistul ţinea un număr al publicaţiei în mână. Numărul fusese tipărit în 120.000 de exemplare (n.r. – comparaţi cu tirajul ziarelor pe care le citiţi). George Mihăiţă s-a întâlnit cu Michael Jackson şi au vorbit. Translator le-a fost preşedintele României de la acea vreme, Ion Iliescu.
Ion Cristoiu spunea despre George Mihăiţă că a ţinut locul la mii de taţi. Şi, câteodată, Ion Cristoiu are dreptate. Revista „Salut“ a fost, aşadar, un fenomen. Iar rubrica „Nimeni nu e singur“ – un confesional căutat de mulţi adolescenţi. Şi unde nimeni nu încearcă să epateze, nu scrie scrisori ca să impresioneze, să se exhibe.
Cuvintele astea trebuie citite cu atenţie, pentru că sunt scrise cu seriozitate. Nu sunt bagatele. Tinerii vor să fie auziţi, vor ca strigătele lor să aibă un destinatar. Vor să găsească un sfat, o vorbă de bine de la singura persoană în care s-au hotărât