Câteva imagini surprinse de un satelit american în China dezvăluie două piese de artilerie de mari dimensiuni care par a fi în curs de testare.
Imaginile captate de un satelit la nord-vest de Baotou, China, în mijlocul unui poligon de teste pentru artilerie, prezintă două elemente ce par a fi, în viziunea specialiștilor americani, piese de artilerie. Nimic spectaculos până aici, însă un calcul al dimensiunilor arată că unul dintre tunuri are o lungime de 25 de metri, iar „fratele său mai mare” nu mai puțin de 33,5 metri.
Intrigați de dimensiunile neobișnuite ale celor două tunuri, americanii au studiat și alte fotografii făcute de același satelit cu ocazia unor treceri anterioare pe deasupra zonei. Astefl, s-a observat că fundația din beton a acestora datează din septembrie 2010 și că în luna august a acestui an ambele tunuri păreau funcționale. De asemenea, au fost observate câteva elemente care par a fi ținte cu ajutorul cărora armata chineză testează forța „supertunurilor”.
Deși par hazardate, ideile americanilor legate de intenția Chinei de a construi tunuri atât de mari pot fi justificate. În 1970, spionii americani au descoperit lângă Xianfeng ceea ce ulterior a fost numit „Proiectul 640”. Este vorba despre un alt „supertun” cu o lungime de 25 de metri care avea drept rol distrugerea în aer a rachetelor balistice. Proiectul a fost stopat la începutul anilor 80. Cel puțin așa s-a crezut inițial. Odată cu apariția noilor imagini, americanii se tem că ambițiile chinezilor au renăscut și că, date fiind dimensiunile neobișnuite, piesele de artilerie ar putea lansa proiectile care să poată distruge ținte la distanțe foarte mari, ba chiar sateliți aflați pe orbită. Pe de altă parte, dat fiind faptul că armata chineză deține deja tehnologia necesară rachetelor cu rază lungă de acțiune este destul de greu de înțeles rolul exact al unui astfel de p