Greva de avertisment va fi urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie
Membrii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă de avertisment, luni, între orele 8.00 şi 10.00, pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări.
Vor fi asigurate urgenţele şi alte servicii pentru a nu fi pusă în pericol viaţa pacienţilor. Se va asigura o treime din activitatea spitalelor.
„Vă solicităm, în acest sens, să depuneţi toate eforturile necesare organizării în condiţii optime a grevei de avertisment de luni, 25 noiembrie 2013”, le-a transmis medicilor Marius Sepi, vicepreşedintele Sanitas.
Greva de avertisment va fi urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie. „Au rămas însă două revendicări majore pentru care trebuie să luptăm în continuare: alocarea a 6% din PIB pentru Sănătate şi o salarizare specifică în sistemul de sănătate, care să conducă la o creştere a veniturilor celor care prin munca lor susţin sistemul. În acest moment aveţi de luat o decizie individuală. Colegiul Medicilor nu poate organiza o grevă, dar vă recomandă de a vă alătura individual acesteia. Trebuie ca în unitatea în care lucraţi să contactaţi structura sindicală care a declanşat conflictul de muncă şi să vă alăturaţi acestuia”, este mesajul prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Greva de avertisment va fi urmată de grevă generală pe termen nelimitat, începând din 28 noiembrie
Membrii Federaţiei Sanitas vor intra în grevă de avertisment, luni, între orele 8.00 şi 10.00, pentru a atrage atenţia asupra mai multor revendicări.
Vor fi asigurate urgenţele şi alte servicii pentru a nu fi pusă în pericol viaţa pacienţilor. Se va asigura o treime din activitatea spitalelor.
„Vă solicităm, în acest sens, să depuneţi toate eforturile necesare organizării în condiţii opti