Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râul Moldova traversează microhidrocentrala

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Moment istoric vineri, la Roman, după ce constructorii au deviat râul Moldova de la cursul firesc, astfel încât apa să poată trece prin microhidrocentrală. Devierea râului s-a făcut fără probleme, iar specialiștii au pus din nou în funcțiune stavilele gonflabile și cele metalice, pentru a vedea cum se comportă acestea în realitate, când există un nivel normal al Moldovei. La eveniment au fost prezenți și șefii de servicii, precum și proiectantul.

„Am asistat la o finalitate a unei noi etape din acest obiectiv: aducerea Moldovei pe cursul vechi, prin închiderea brațului artifical care s-a creat pentru desfășurarea lucrărilor. Lucrările vor continua, inclusiv cu clădirea tehnică și se va trece la crearea părții de beton dintre pinteni către celălalt mal, până în digul Apelor Române. Să mergem cu vreme bună și în mai-iunie să punem în funcțiune acest obicetiv. Am trecut de partea grea, de emoții. Va mai fi emoție, dar pozitivă, la montarea turbinelor. Hidrocentrala este sofisticată. Se vor monta senzori de nivel, care vor porni și închide automat turbinele, pentru a avea un bun raport între nivelul apei în lac, debitul râului și producția de enrgie electrică”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Partea de construcții se va finaliza în acest an, speră Societatea Construcţii Hidrotehnice Iași, cea care a realizat lucrarea. În primăvara anului viitor vor fi montate și turbinele, acesta fiind deja comandate în Franța.

„Urmează să facem lucrările pe celălalt mal și amenajarea coronamen-tului. În martie 2014 vom monta turbinele și în mai-iunie va deveni funcțională. Am folosit pentru con-strucție 6.300 metri cubi de beton și 80 de tone de oțel beton. Acum două săp-tămâni am fost în Franța și ne-am asigurat că furnizorul are condițiile că, până în decembrie, va încheia producerea microhidro-agregatelor. Nu are rost să le aducem pe timp de iarnă, așa că el

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 19 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 23 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°