Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Pătrasc, noul sef la Sanitas Neamt

Publicat in Monitorul de Neamt, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

• Angela Tofan nu a mai participat la alegeri, declarînd că este bolnavă • aceasta a fost acuzată că a încercat să boicoiteze alegerile, dar si greva generală • Noul presedinte al sindicatului Sanitas Neamt este începînd de ieri, 22 noiembrie, asistenta Mihaela Pătrasc, fost lider al Sanitas Roman si angajată a spitalului municipal, la sectia de Boli Interne. Adjunctul său a fost desemnat Ion Luca, asistent la UPU Neamt, acesta ocupînd functia de prim vicelider. Acestia au fost alesi vineri, în urma votului secret exprimat de membrii sindicatului din tot judetul. Scrutinul a fost precedat de aprobarea noului statut al sindicatului, acesta fiind modificat astfel încît să fie corelat cu cel al Federatiei Sanitas la nivel national. Ca urmare a acestor schimbări, liderul la nivel judetean nu a putut fi ales decît dintre membrii Biroului Executiv al miscării, fiind exclusi cei din afară. Alegerile au avut loc în prezenta liderului Sanitas la nivel national, Marius Sepi. Supriza a apărut după ce unul dintre candidatii pentru functia de lider, considerat cu mari sanse, Angela Tofan, s-a retras din cursă. Ea a lipsit sustinînd că este bolnavă, preferînd să rămînă doar liderul sanitarilor din cadrul SJU Neamt.

Se credea că lupta se va da între asistenta Angela Tofan, liderul Sanitas Piatra Neamt si asistenta Mihaela Pătrasc, liderul Sanitas Roman. Lucrurile însă au căpătat o altă turnură, multi dintre sindicalisti plîngîndu-se de Angela Tofan, pe care au acuzat-o chiar de faptul că si-ar dori boicotarea grevei de săptămîna viitoare, pe motiv că astfel ar supăra conducerea spitalului. De asemenea, ea ar fi fost acuzată că a vrut boicotarea alegerilor de ieri, pe motiv că nu ar fi întrunit majoritatea sufragiilor. Cert este că nu s-a mai prezentat deloc la această întîlnire, motivînd că este bolnavă. În final si chiar liderul national Marius Sepi si-a luat „mîna“ de pe ea

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 6 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 5 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 7 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 4 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 7 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 7 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°