Profesorul George Litarczek (87 de ani) vorbeşte despre provocările la care a fost supus în postura de „părinte al anesteziei din România“ şi despre trecutul glorios al familiei sale.
S-ar putea să nu fi auzit niciodată de numele românului Litarczek – nici de Anton, bărbatul care a pilit coroana lui Carol I, nici de Carol, fostul inginer-şef al Craiovei, care a construit Teatrul Naţional din Iaşi şi tramvaiul din urbea cu tei, nici de fostul bursier Rockefeller, decorat în Primul Război şi specialist în histologie. Vi-l prezentăm pe descendentul lor, a cărui biografie nu-i de ici, de colo nici ea: George Litarczek s-a născut în 1925, în Boston, Massachusetts (SUA) şi e, mai degrabă, cunoscut drept „părintele anesteziei din România“. A învăţat meserie peste 1.000 de medici, care, la rândul lor, au învăţat meserie alţi medici. Şi tot aşa. George Litarczek e modest şi corect politic: „Poţi să dai tonul, să fii deschizător de drumuri, dar trebuie să ai suport social“.
„Weekend Adevărul“: Domnule profesor, v-aţi născut în Boston, în Statele Unite. Cum au ajuns părinţii acolo?
George Litarczek: Pentru că tata obţinuse o bursă Rockefeller şi i-a convins pe cei de la ambasada americană să meargă cu nevasta. Era 1925 când m-am născut. 22 decembrie. Revoluţia e de ziua mea, dar eu am fost înainte. În 1926, am plecat cu vaporul în Anglia, la Cambridge, unde am avut o dădacă englezoaică, Wennie, care a avea un iubit în marină. Cu Wennie am învăţat limba mea maternă. Născut în SUANumele: George Litarczek
Data şi locul naşterii: 22 decembrie 1925, Boston, statul Massachusetts, SUA.
Starea civilă: căsătorit
Studiile şi cariera: În 1944, a absolvit liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti.
Între anii 1944 şi 1950, a urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.
La 1 noiembrie 1