La standul Editurii Humanitas din cadrul Târgului Gaudeamus, Gabriel Liiceanu şi-a lansat, sâmbătă, volumul „Dragul meu turnător“, în prezenţa lui Dan C. Mihăilescu.
Volumul lui Liiceanu vorbeşte despre faţa nevăzută a Securităţii, despre costumele oficialităţilor, care se aflau în spatele torţionarilor popularizaţi de mass-media.
Iată declaraţiile autorului:
„Nu cred că e bine ca, atunci când vorbim despre acest moment trecut al istoriei noastre, să încercăm să punem mici accente pozitive pe câte o bucăţică sau alta a Securităţii. Eu n-aş pune un accent pozitiv pe niciun fragment al anilor dintre 1946 – 1990. N-aş spune nici că cei care lucrau contra-spionaj erau patrioţi. Ei se ocupau prin anii 50 cu răpiri de emigranţi care deveneau supărători, în perioada lui Ceauşescu cu explozii la România Liberă, cu bătaia Monicăi Lovinescu în curtea casei şi altele. Nu m-aş apuca să disting petele de lumină de cele de întuneric din faimoasa noastră Securitate.“
„Această carte este fanta mea de experienţă, fereastra prin care am putut privi istoria comunismului din România. Am crezut că nu o va citi nimeni, că este deja o problemă fumată a societăţii. Însă am scris-o pentru că nu puteam să n-o scriu. Uimirea mea a fost să văd că, în timp ce o încheiam, a devenit o modă chestia cu torţionarii. Atunci mi-am dat seama că acest volum avea cu adevărat o importanţă.“
„Presa scoate deasupra subiectele spectaculoase, pe acei oameni care au bătut, au anchetat bătând ore întregi, au condus penitenciare etc. Aceea era Securitatea? Era, bineînţeles, dar numai o bucăţică, era capătul de drum.“
Cartea mea nu este despre vedetele Securităţii, ci despre cei mai drăguţi oameni, care se duceau opt ore la birou şi n-aveau de-a face cu lucrurile murdare ale Securităţii, nici cu camerele de anchetă, nici cu canalul, nici cu închis
