A persista în paradigmele fantomatice ale unui trecut glorios al educaţiei în România prin prisma olimpicilor de excepţie, dar care nu reprezintă mai mult de 0,003% din populaţia şcolară din ţara noastra, sau a profesorilor eminenţi doar pentru un număr extrem de redus de elevi, nu cred că e benefic şi de folos pentru copiii noştri.
Am citit de curând un articol despre „great teachers” sau profesorii eminenţi şi mi-am pus două întrebări: • Cum definim noi, românii – profesori şi părinţi, elevi şi studenţi – profesorul eminent? Care sunt caracteristicile unui astfel de profesor? • Care sunt influenţele unui astfel de profesor asupra copiilor?
Răspunsurile, deşi par simple, nu sunt deloc aşa... Un mic experiment mi-a arătat că opiniile noastre despre profesorul eminent diferă foarte mult, ceea ce în principiu, dacă ar fi vorba despre un alt domeniu al vieţii, nu ar conta atât de mult. Numai că, atunci când vorbim despre educaţie, este important să avem câteva lucruri de bază, esenţiale în care să credem şi să gândim, dacă nu la fel, cel puţin convergent.
Aşadar: • pentru cadre didactice, profesorul eminent este profesorul care îşi cunoaşte foarte bine disciplina, predă foarte bine şi, aici am o altă întrebare legată de ce anume înseamnă să predai bine, iar părerea mea este că predarea bună se leagă prin semnul de egalitate cu învăţarea. Altfel spus, predarea trebuie să conducă, să producă învăţare. Dacă acest lucru nu se întâmplă profesorul nostru poate fi un specialist de excepţie, un actor desăvârşit dar nu un dascăl adevărat. Un profesor eminent, spun colegii mei, este profesorul care are şi rezultate deosebite cu elevii, în special la olimpiade şi concursuri, acesta fiind şi unul dintre criteriile de evaluare pentru diferite recompense sau recunoaşteri în sistem.
• Pentru părinţi, profesorul eminent este profesorul care are renume, despr
