Timişoara va fi gazda unui inedit festival dedicat fotografiei, cinematografiei şi muzicii, evenimentul care va avea loc în perioada 2 – 8 decembrie sub genericul Analog Mania, propunându-şi să prezinte latura „analogică“ a acestor arte. „Este cel mai mic festival din Timişoara. Eu sunt un om analog şi ştiu că există o mare mişcare internaţională a artelor pe suport analogic. Cred că oamenii au ajuns la concluzia că perfecţiunea digitală nu e aproape de suflet, de aceea e moda asta cu suporturile analogice. Acestea transmit căldură, te impresionează. Vom avea trei secţiuni: audio foto şi film“, ne-a declarat iniţiatorul acestui festival, Emil Kindlein, care a precizat că în cadrul Analog Mania cei interesaţi vor avea parte de proiectoare de film din anii 30, cilindri de ceară, clape analogice cu generarea sunetelor în lichid, proiecţii de film pe 16 milimetri şi alte „bunătăţuri“ de acest gen. Evenimentul se va desfăşura în trei locaţii, Sala Vega de la Bastion, Casa Artelor şi Librăria Cărtureşti (Mery), unde pe parcursul zilei vor putea fi vizitate expoziţii permanente, urmând ca seara să se desfăşoare diverse acţiuni tematice.
În cadrul festivalului va exista o proiecţie a unui documentar oferit de un colecţionar din Graz (Austria), şi va fi prezent şi un expozant din Chicago. Pe lângă latura nostalgică a evenimentului, iniţiatorul acestuia vrea să pună accent şi pe oamenii care produc echipamente analogice în anul 2013. „Vom oferi şi workshop-uri, suntem deschişi către grupuri organizate, pentru a le prezenta un tur de prezentare a sculelor anlogice. Pe lângă tehnologia veche vom arăta că şi astăzi se produc şi se folosesc aceste echipamente. Vrem să fie interesant pentru toată lumea, nu e un festival de nişă“, a mai adăugat Emil Kindlein. Printre acţiunile din cadrul festivalului se numără expoziţii de fotografie analogică, experimente sonore, prezenta