La jumătate de secol de la asasinarea președintelui american John F. Kennedy, istoricii încă se întreabă cum ar fi arătat acum SUA dacă președintele ar fi supraviețuit atacului.
Jeff Greenfield, autorul cărții ”Dacă Kennedy trăia” crede că mișcările pentru drepturile civile nu au fost ample în timpul mandatului lui Kennedy, iar succesorul său a fost cel care a promulgat legea drepturilor civile în 1964.
”În primul rând, moartea lui Kennedy a fost folosită de Lyndon Johnson (n.r. succesorul la președinție) pentru a convinge Senatul să treacă legea”, spune Greenfield.
În ceea ce privește politica externă înainte ca președintele să moară, SUA era pe cale să ajungă la o înțelegere cu Uniunea Sovietică, însă exact în perioada în care relațiile dintre cele două puteri păreau să se stabilizeze, mai ales după criza rachetelor din Cuba, Kennedy a murit.
În cei 50 de ani de la moarta lui, Kennedy a fost perceput ca un cavaler al politicii. Virginia Postrel, editorialist al Bloomberg View, este de părere că americanii cred că dacă JFK trăia, ei ar fi trăit într-o utopie interminabilă. Totodată, ea spune că dacă el ar trăi și astăzi, moștenirea lui ar fi cu totul alta.
John Fitzgerald Kennedy, cel de-al 35-lea Preşedinte al Statelor Unite, a murit la 22 noimebrie 1963. El a fost împuşcat în cap de Lee Harvey Oswald în timpul vizitei sale oficiale în Dallas, la ora locală 12:30, în Piaţa Dealey.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Vrea Crin Antonescu să tîrască PNL în aventura Famigliei Ponta?!OAMENII ŞI BANII SECURITĂŢII DIN ICE DUNĂREA. Dosarul de care îi e frică lui Voiculescu a fost ţinut mereu secret de PSDAntonescu a pasat PSD conducerea comisiei anti-Băsescu
TOP 3 ARTICOLE POPULARE: INTERZIS la CATEDRĂ pentru o PROFESOARĂ care a SEDUS UN ELEV pe Facebook şi a făcut SEX cu el | GALERIE FOTOHoroscopul lui Dom' Profe