Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antologia `Amintiri despre Caragiale` s-a lansat la Gaudeamus

Publicat in Revista22, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Volumul „Amintiri despre Caragiale” a fost lansat vineri la Editura Humanitas, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus. Editorul antologiei este Ştefan Cazimir, iar cartea este o colecţie de texte despre Caragiale scrise de scriitori contemporani cu acesta precum Ion Agârbiceanu, Ştefan Octavian Iosif, Paul Zarifopol sau Garabet Ibrăileanu. La lansare au vorbit scriitoarea Ioana Pârvulescu şi criticul literar Dan C. Mihailescu.

Ioana Pârvulescu a admirat vastele cunoştiinţe ale profesorului Ştefan Cazimir în ceea ce priveşte viaţa lui Caragiale şi a povestit despre o emisiune a Eugeniei Vodă, “Profesioniştii”, la care a fost invitat autorul antologiei. Emisiunea a fost una dificilă din cauza întrebărilor de tip „hai să facem din viaţa lui Caragiale o telenovelă”, dar Ştefan Cazimir a reuşit să dea răspunsuri academice şi să nu omită nicio informaţie. Profesorul a demonstrat, astfel, că era “extrem de familiarizat cu viaţa lui Caragiale şi ştia cum să o pună pe tapet”, fapt care se observă şi în antologie. Ioana Pârvulescu a mai vorbit şi despre marea dragoste de viaţă a lui Caragiale şi despre felul în care teama acestuia că cei apropiaţi s-ar putea îmbolnavi sau muri îl determina, atunci când era plecat, să ceară familiei câte o telegramă în fiecare zi în care să fie scris „Toţi sănătoşi”.

La rândul său, Dan C. Mihăilescu atrage atenţia asupra darului lui Caragiale de a “provoca superlative absolute, fie în bine, fie în rău”, scriitorul fiind cel care a fost deopotrivă considerat „cel mai sociabil autor român” şi „cea mai neserioasă figură din literatura noastră”. Criticul menţiona, de asemenea, capacitatea lui Caragiale de a se adapta la orice situaţie, declarând că scriitorul „ştia să se plieze perfect pe orice orizont de aşteptare”, fapt care l-a determinat pe Paul Zarifopol să îl numească un „mim genial”. În plus, Dan C. Mihailescu a sublini

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Serie A: Egal între Bologna şi Napoli, scor 1-1

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Napoli a terminat la egalitate luni seara, scor 1-1, cu gruparea Bologna, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A. Napoli a deschis scorul pe stadionul Renato Dall’Ara, în minutul 18, prin Frank Anguissa. Golul egalizator a veni

Licitaţii - 8 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 9 ore
ANUNŢ DE PARTICIPARE LA LICITAŢIA DESCHISĂ PENTRU ÎNCHIRIERE BUNURI PROPRIETATE PUBLICĂ / PRIVATĂ 1. Informaţii generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau ad

Trump anunță „discuții directe” între SUA și Iran, după ce recent amenințase cu bombardamente

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a declarat, luni, că SUA și Iran încep discuțiile directe în ceea ce privește programul nuclear al Teheranului, un anunț-surpriză după ce oficialii iranieni păruseră să respingă apelurile Washingtonului pentru astfel de neg

Partidul Democrat își face „cabinet de război” pentru a contracara „minciunile” administrației Trump în timp real

HotNews acum 4 ore
Partidul Democrat din SUA, care pare paralizat după revenirea la putere a lui Donald Trump, se va dota cu un „cabinet de război” care va avea ca principală misiune să reacționeze „în timp real” la „minciunile” administrației Trump, informează AFP. „

CFR Călători anunţă suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum 12 ore
CFR Călători a anunţat, luni, suplimentarea numărului de trenuri spre şi dinspre litoral cu ocazia minivacanţei de 1 Mai, cu mai multe legături spre Constanţa, dar şi spre Mangalia. Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai care prin tradiţie este petrecută

Donald Trump e nemulțumit că rușii „bombardează ca nebunii” în Ucraina / Cum motivează că nu a impus taxe vamale Moscovei

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump și-a reiterat luni opoziția față de bombardamentele neîncetate ale Rusiei în Ucraina, în timp ce administrația republicanului participă la negocieri în vederea încetării luptelor din războiul declanșat prin invazia

Robert De Niro va primi Palme d'Or-ul onorific al Festivalului de Film de la Cannes

News.ro acum 9 ore
Robert De Niro va primi Palme d'Or onorific la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Omagiul va avea loc în timpul ceremoniei de deschidere, în 13 mai, scrie Variety. În ziua următoare, De Niro va lua parte la un masterclass pe s

Marius Tucă Show începe marți, 8 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Adolescentul din Bihor filmat în timp ce bate un copil, într-un parc din Ştei, plasat în arest la domiciliu

News.ro acum 6 ore
Judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuş au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului din judeţul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ştei. Î

Bărbat care făcea acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara, internat la Psihiatrie

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 54 de ani care a făcut acte de exhibiţionism şi a aruncat cu pietre spre copiii de la un loc de joacă din Timişoara a fost internat de poliţişti la Clinica de Psihiatrie. În acest caz, poliţiştii au deschis o anchetă.

Vremea

București
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

3°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

-1°/7°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/2°
Timisoara
acum

-5°
mar.

-5°/12°
mie.

1°/11°
joi

2°/9°
vin.

1°/10°