Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greco-catolicii ardeleni sărbătoresc 160 de ani de existenţă a Episcopiei de Cluj-Gherla

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla împlineşte 160 de ani de existenţă, motiv pentru care organizează întâlniri cu membrii Adunării Eparhiale, conferinţe pe teme istorice şi premiază, simbolic, persoanlităţile care au sprijinit, de-a lungul timpului, biserica.

„Acest sfânt lăcaş reprezintă rodul suferinţei cu credinţă şi speranţă a creştinilor greco-catolici, care, în perioada de ilegalitate au fost privaţi de libertate sau obligaţi să se roage în beciuri, locuri improvizate, locuinţe private, în ascuns.

Tuturor acestora, dintre care unii sunt încă printre noi, le datorăm fundamentul de piatră al credinţei bisericii noastre, pe care dorim să se înalţe în continuare viitoarea catedrală greco-catolică din Piaţa Cipariu, în cinstea martirilor şi mărturisitorilor secolului XX, dar şi ca semn al reînvierii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la strălucirea anilor ei de glorie”, a afirmat episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, despre Catedrala Episcopală din Piaţa Cipariu, unde se desfăşoară majoritatea evenimentelor aniversare.

Manifestările au început miercuri, 20 noiembrie, printr-o seară de rugăciune în capela „Sf. Iosif” din Piaţa Cipariu. Sâmbătă, 23 noiembrie, în acelaşi loc s-a oficiat Sfânta Litughie, iar apoi, în aula „Cardinal Iuliu Hossu”, din incinta aceluiaşi lăcaş, a avut loc Adunarea Eparhială - adunarea cu cea mai mare participare consultativă a Eparhiei, care se convoacă numai în momente speciale.

Tot sâmbătă s-au acordat diplome, medalii şi titluri onorifice, unor personalităţi care au ajutat biserica Greco-catolică.

Manifestările legate de aniversarea Eparhiei vor continua duminică, 24 noiembrie, de la ora 9.30, la Gherla, (primul Sediu Eparhial între 1853-1930), unde, după o procesiune de la primul sediul Episcopal, va fi oficiată slujba la noua Biserică «Sf. Iosif» (din Piaţa Unirii).

P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea iubitului său, Felix Baumgartner - „Sunt pierdută fără el! A murit făcând ceea ce iubea cel mai mult - zburând“

Ziua Constanta acum 23 minute
Mihaela Rădulescu a transmis pe pagina sa de facebook un mesaj după moartea iubitului său, Felix Baumgartner. Acesta a decedat joi, 17 iulie 2025, într-un accident cu parapanta în Italia. Felix Baumgartner Pentru lume, o legendă care a inspirat atât

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Nicuşor Dan: Pentru digitalizarea ANAF a existat un plan în nouă etape; suntem la pasul doi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Nicuşor Dan a explicat vineri seara că digitalizarea ANAF a fost planificată iniţial în nouă etape, însă în prezent ea se află abia la pasul al doilea, transmite Agerpres. Urmărește cele

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°