Chinezii au o zicală: „Dacă vrei să fii bogat, prima dată trebuie să construieşti drumurile”. Aşa că s-au pus pe construit. Şi nu numai drumuri, ci şi poduri, căi ferate şi alte proiecte-mamut. Dincolo de beneficiile de imagine, Beijingul a reuşit în acest fel să dea de muncă populaţiei şi să evite intrarea în criză.
O deviză simplă, prin care China a reuşit să evite criza şi să ajungă a doua putere eonomică a lumii, depăşită doar de SUA (pe care o va devansa în 2016, potrivit estimărilor FMI).
Între timp, Beijingul continuă să dărâme barieire şi să uimească o lume întreaga. Într-un singur an a construit cel mai lung pod peste apă, cel mai lung gazoduct şi o autostradă care lasă pe oricine altcineva în urmă – la propriu.
Ambiţiosul proiect de dezvoltare a infrastructurii pare, la prima vedere, incredibil. În momentul de faţă, Beijingul are o listă de 108 proiecte prioritare. „Business Insider“ le-a ales pe cele mai interesante 45 dintre ele.
De la autostrăzi care se întind pe întregul continent asiatic şi până la cel mai mare parc de energie eoliană şi reconstruirea Drumului Mătăsii în variantă modernă, care să lege Europa de India, China arată ce înseamnă cu adevărat să gândeşti la scară mare.
Pe lista de proiecte există chiar şi un oraş ce va fi gata până în 2020, chiar dacă pe acel teren până nu demult au trecut cămilele.
1. Telescopul Pingtang
Cost: 102 milioane de dolari
Dată finalizare: 2016
Va fi cel mai mare radio-telescop din lume.
2. Shanghai Synchrotron Radiation
Cel mai mare centru de cercetări din China
Cost: 176 de milioane de dolari
3. Opera din Guangzhou
Unul dintre cele mai mari centre culturale din China
Cost: 200 de milioane de dolari
@N_P