Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haşotti: Geoană e singurul vinovat pentru realegerea lui Băsescu

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti îl acuză public pe Mircea Geoană, ca fiind "singurul vinovat" pentru realegerea în funcţie a lui Traian Băsescu în 2009, transmite Mediafax.

Puiu Haşotti a reacţionat la criticile aduse liberalilor de senatorul PSD, Mircea Geoană, la o reuniune organizată la Buzău.

Citeşte şi: Geoană atacă PNL: Cei ce nu înţeleg să respecte aliaţii nu merită respectul nostru

"Îl acuz public pe Mircea Geoană că este singurul vinovat că Traian Băsescu a câştigat alegerile în 2009. Pentru Mircea Geoană, recunoştinţa faţă de PNL care l-a susţinut necondiţionat în 2009 în turul doi al alegerilor prezidenţiale este cea mai grea povară. Mircea Geoană înainte de a moraliza pe cineva din politică ar trebuie să elibereze imediat vila RA-APPS pe care o ocupă în mod ilegal şi imoral", a susţinut Haşotti, într-o declaraţie făcută sâmbătă, pentru Mediafax.

Senatorul PSD Mircea Geoană afirmă că liberalii ar trebui să meargă singuri în alegeri, şi nu alături de social-democraţi, pentru a-şi da seama de valoarea lor reală şi că "aceia care nu înţeleg să îşi respecte aliaţii de bună-credinţă nu merită respectul PSD", iar acest lucru trebuie spus mai clar.

Senatorul PSD Mircea Geoană a participat, sâmbătă, la Buzău, la Forumul Naţional România Europeană 2014-2012, care a marcat startul precampaniei pentru alegerile europarlamentare, la eveniment luând parte aproximativ 800 de social-democrat din Bucureşti, Buzău, Prahova, Brăila, Galaţi, Caraş- Severin, Satu-Mare, Dâmboviţa şi Argeş.

În discursul său, Geoană l-a atacat pe liderul PNL, Crin Antonescu, lăsând să se înţeleagă că acesta nu este recunoscător PSD pentru susţinerea de care beneficiază.

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti îl acuză public pe Mircea Geoană, ca fiind "singurul vinovat" pentru realegerea în funcţie a lui Traian Băsescu în 2009, transmite Mediafax

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 24 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°