Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România - Danemarca 22-23 în primul test înaintea Mondialelor din Serbia. Tadici: "Sunt mulţumit! În repriza a doua am jucat mai mult în cinci"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Cu exact două săptămâni înaintea primului meci de la Campionatul Mondial cu Tunisia, naţionala feminină de handbal a disputat în această seară, la Sondenborg, prima partidă de verificare în compania Danemarcei. La casele de pariuri, gaydele au pornit ca favorite, însă aproximativ trei sferturi de joc România a fost vioara întâi. Până la urmă, Danemarca a întors meciul şi s-a impus cu 23-22.

Gheorghe Tadici a început partida cu cea mai experimentată formulă pe care a avut-o la dispoziţie, adică cu Paula Ungureanu (portar) - Ardean, Manea, Nechita, Neagu, Brădeanu, Ţăcălie. Pe apărare, Pintea a înlocuit-o pe Oana Manea, iar ceva mai târziu Ţăcălie a jucat apărare, iar Marin ori Perianu în atac. De partea cealaltă, Jan Pitlyck a pornit partida cu următorul şapte: Poulsen (portar) - Norgaard, Gravholt, Ostergaard, Stine Jorgensen, Kristiansen, Line Jorgensen. La primele atacuri, gazdele au fost în avantaj, dar linia de 9 metri dezinvoltă, cu Aurelia Brădeanu şi Cristina Neagu, a adus România în avantaj după şapte minute. După alte două minute, Jan Pitlyck a fost forţat să ceară time-out, în condiţiile în care tricolorele s-au desprins la 6-3. Indicaţiile selecţionerului danez nu au putut fi puse în practică întrucât România a continuat să joace la un nivel foarte ridicat. Paula Ungureanu a închis poarta, defensiva României nu a lăsat niciun culoar, iar Marin şi Neagu au asigurat un avantaj de 8-3 (min. 13). Pe fondul a două eliminări în tabăra ţării noastre, Danemarca a prins o gură de oxigen şi a revenit la 9-11 (min. 24). Situaţia raportului de forţe s-a schimbat însă în ultimele minute, când gazdele au avut două eliminări, iar Neagu a marcat în alte două rânduri (n.r. cinci goluri în total în prima repriza). La pauză, România a condus cu 13-9, după 30 de minute promiţătoare, în care a încercat vreo 3-4 formule la 9 metri, inclusiv cu Perianu şi Marin. @N_

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 52 minute
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum 39 minute
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum 58 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum o ora
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Danemarca închiriază 300 de celule de închisoare în Kosovo. Parlamentul de la Pristina şi-a dat acordul

News.ro acum 2 ore
Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters. Din 120 de deputaţi,

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

China a înconjurat Taiwanul pentru a-şi testa capacitatea de a „prelua puterea” asupra insulei

HotNews acum o ora
China a indicat vineri că manevrele militare în jurul Taiwanul început cu o zi în urmă au ca scop testarea capacităţii sale de „a prelua puterea” în insula autonomă, potrivit media de stat, relatează AFP și Agerpres. Un soldat al armatei taiwaneze p

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 3 ore
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Vremea

București
acum

21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°