Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Buzău, că din cauza fostelor guverne România a pierdut 14.000 de medici şi asistenţi bine pregătiţi şi că dacă Parchetul General va analiza sumele cheltuite în ultimii ani de Ministerul Sănătăţii şi CNAS va găsi multe nereguli
Zgonea a spus că personalul sanitar a ajuns să aibă multe frustrări şi nemulţumiri în aşteptarea reformelor anunţate de fostele guverne, care nu au fost capabile să îşi ducă promisiunile la bun sfârşit, iar astfel România a ajuns să piardă 14.000 de medici şi asistenţi bine pregătiţi.
"Există nemulţumire şi frustrare pentru că în ultimii ani în loc să se facă reformele, foştii guvernanţi s-au ocupat de clientelismul politic, iar oamenii au ajuns la o limită a răbdării. Am pierdut 14.000 de doctori şi asistente în care s-a investit, în şcoala lor, în pregătirea lor. Oamenii vor un sistem sanitar decent şi să aibă o şansă atunci când au nevoie pentru că ei îşi plătesc taxele la sănătate. Bugetul Ministerului Sănătăţii e mai mare ca anii trecuţi şi să nu uităm demagogia. Ne-au lăsat cu datorii la spitale neachitate de 300 de zile încălcând directivele europene. Am achitat aceste datorii, suntem în termenul de 60 de zile. Ei au făcut datoriile şi noi le am plătit. Acum începem să avem un buget de dezvoltare pentru că până acum am avut un buget în care am plătit şmecheriile lor”, a susţinut Zgonea.
El a mai spus că are speranţa că Parchetul General va analiza modul în care au fost cheltuiţi banii de către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate: "Am speranţa că Parchetul General va analiza modul în care au fost cheltuite sumele de către Ministerul Sănătăţii şi de Casa de Asigurări în ultimii ani. Sunt sigur că vor găsi multe nereguli".
Federaţia Sanitas a anunţat, sâmbătă, în urma unei noi runde de negocieri la Ministerul S