La data de 21 noiembrie a.c., ora 23.09, poliţiştii din Cârligele au fost sesizaţi de S. Aurel, din localitate, despre faptul că în curtea locuinţei vecinului său P. Mircea a izbucnit un incendiu la o glugă de coceni. Focul a fost localizat si stins de către pompierii din cadrul ISUJ Vrancea şi în urma cercetărilor pentru stabilirea cauzelor incendiului, a rezultat faptul că acesta a fost provocat intenţionat de C. Costel, de 23 ani, fiul părţii vătămatate P. Mircea, care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice in urma unor discuţii în contradictoriu cu tatăl său a dat foc glugii de coceni depozitată în curtea locuinţei ca nutreţ pentru animale, prejudiciul cauzat fiind de 1000 lei. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care autorul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, bărbatul fiind internat în cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Vrancea. Evenimente rutiere La data de 22.11.2013, ora 18.35, pe Bld. Unirii din municipiul Focşani, poliţiştii l-au depistat pe N. Vasile, de 44 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia şi deoarece prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, celui în cauză fiindu-i recoltate şi probe biologice. La data de 22.11.2013, ora 21.30, pe DJ 205 J Panciu – Diocheţi, în afara oraşului Panciu, poliţiştii l-au depistat pe C. Bogdan, de 37 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţ Vâlcea, în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia şi deoarece prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, celui în cauză fiindu-i recoltate şi probe biologice. Suspect de furt arestaţi La data de 22.11.2013, Judecătoria Focşani a emis pe numele lui B. Grigore-Georgian, d