Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Mădălina Ghenea în România: „Când am plecat de acasă, nu aveam absolut nimic. În 12 ani, mi-am îndeplinit visele“

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Vineri seara, frumoasa româncă în vârstă de 25 de ani a fost prezentă într-un club din Bucureşti, la avanpremiera "Dom Hemingway", comedia neagră în care joacă rolul unei femei fatale dornice să-şi depăşească situaţia materială.

Mădălina Ghenea a vorbit despre semnificaţia pe care producţia regizată de Richard Shepard o are la nivel personal şi profesional pentru ea. "Sunt o norocoasă, dar, într-adevăr, este şi foarte multă muncă", a spus interpreta Paolinei, femeia fatală care-i fură banii faimosului spărgător de seifuri Dom Hemingway (Domingo – n. r.), jucat magistral de Jude Law.

Cu toate că la evenimentul organizat de Dress Code Events la Biavati Club nu au fost prezenţi şi partenerii ei din film, Demian Bichir, Jude Law şi Richard E. Grant, românca din Slatina ce trăieşti în Italia a reuşit să compenseze lipsa lor.

"Toată această viaţă nebună pe care o am mă ţine de foarte multe ori departe de cei dragi. Mă bucur foarte mult să vă am pe toţi aici. Sunt foarte norocoasă, pentru că ştiu câţi actori aşteaptă (să joace în filme – n. r.). Ştiu câte probe se dau, ştiu prin câte frustrări poţi să treci, cât de greu este, ştiu câţi oameni, în acest moment, nu au absolut nimic. Poate că şi eu, când am plecat de acasă, singură, nu aveam absolut nimic şi în 12 ani, am reuşit să-mi îndeplinesc visele importante din viaţă, a declarat cea care a jucat rolul unei prostituate în pelicula "Razza bastarda", pentru care a fost distinsă cu premiul Sorriso Diverso.

Vedeta care a debutat la 15 ani ca model a recunoscut că, fiind la început de drum în universul cinematografic, încă nu se consideră actriţă în adevăratul sens al cuvântului.

"Acest film este un proiect important şi sper să nu vă dezamăgesc foarte mult. Mi-e greu să mă numesc actriţă după numai doi ani de lucru. Vă mulţumesc pentru toată atenţia pe care mi-aţi dat-o. De f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Îmbrânceli cu jandarmii la protestul susținătorilor lui Calin Georgescu din Piața Victoriei. Asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit

Adevarul acum o ora
Au apărut primele tensiuni la protestul „Ieșiți din casă, dacă vă pasă”, organizat duminică în fața Guvernului. Unii participanți au blocat carosabilul, s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar asupra unui bărbat a fost găsit un cuțit.

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Mediafax acum 27 minute
Medicii au declarat că cel puțin 30 de persoane au fost ucise în timp ce așteptau ajutoare, pe măsură ce foametea în zonă se agravează. Ordinul militar de evacuare, care ar putea semnala un atac iminent asupra cartierelor din Deir al-Balah, a alarma

SUA construieşte tabere de corturi pentru migranţi, după o finanţare de 45 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Agenţia pentru Imigraţie şi Vamă a SUA (ICE) se grăbeşte să ridice tabere de corturi pentru migranţi la nivel naţional, după ce a primit o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de dolari, scopul fiind extinderea capacităţii de detenţie de la 40.0

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 2 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 5 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Video „Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit după 20 de ani. A stat în comă în urma unui accident rutier

Adevarul acum 5 ore
„Prințul adormit” Al-Waleed bin Khalid Al-Saud din Arabia Saudită, care a petrecut mai bine de două decenii în comă după un accident de mașină petrecut la Londra, a murit la vârsta de 36 de ani, scrie duminică, 20 iulie, The New York Post.

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Ultima zi de EC 2025 vine cu surprize boombastice și primele abonamente pentru EC 2026

NapocaNews acum 28 minute
Duminică, ultima zi a festivalului Electric Castle 2025 de la Bonțida se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi decla

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°