Neştiinţa cu privire la presupusa noastră "umanitate" nu ne afectează în nici un fel şansele de supravieţuire şi de reproducere în calitate de umanoizi. Şi atunci, la ce bun să ne pierdem vremea investigându-ne umanitatea?

Joi, 21 noiembrie, a fost sărbătorită ziua mondială a filosofiei. Îmi place că filosofia are o zi a ei - dar ce anume sărbătorim? La prima vedere, răspunsul e simplu. Avem facultăţi care se ocupă cu filosofia, avem cărţi scrise de autori pe care îi numim filosofi, ştim despre ce e vorba. Însă tocmai faptul că ştim, că avem răspunsul la îndemână, ar trebui să ne arate că ceva e în neregulă.

Ştim, de exemplu, cât costă o pereche de pantaloni şi de unde s-o cumpărăm. Doamnele par să aibă, în general, o competenţă remarcabilă în privinţa culorilor care se poartă anul acesta. La rândul meu, ştiu bine unde se mănâncă cei mai gustoşi papanaşi din Bucureşti.

Pe scurt, fiecare dintre noi şi toţi la un loc ne pricepem la multe, de la spălarea ferestrelor la mecanica cuantică. Fiecare dintre noi ştie câte ceva - ba, la drept vorbind, ştie multe.

Şi totuşi, suntem perfect incompetenţi când vine vorba de noi înşine. Nu ştim nimic despre iubire, de exemplu; numim "iubire" o relaţie care are legătură cu orice, mai puţin cu iubirea însăşi. La fel, numim "prietenie" o simplă alianţă care ne aduce beneficii. Iarăşi, vorbim despre "viaţa noastră", deşi, cel mai adesea, acel "noi" nu este decât un conglomerat de întâmplări biologice şi istorice.

Suntem aşadar experţi în comerţul cu resurse, dar lipsiţi de orice ştiinţă în privinţa propriei noastre umanităţi. Faptul e uimitor, şi nu a trecut neobsevat - cel puţin de la Socrate încoace. Dar asta nu înseamnă că ne şi atinge, că ne influenţează în vreun fel.

Totuşi, de ce ne-ar influenţa? La urma urmei, ce este această "umanitate" la care ar trebui să ne pricepem - şi de ce ar trebui să