Preşedintele PC, Daniel Constantin a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că partidul pe care îl conduce a fost în permanenţă un factor de echilibru în USL
şi că a atras atenţia încă din luna iunie că în teritoriu apar disensiuni între conservatori şi liberali din cauza faptului că angajamentele PNL asumate în relaţia cu PC nu sunt respectate. Cu toate astea, Constantin are o relaţie bună cu miniştri PNL şi şi-a exprimat dorinţa ca USL să continue alianţa. „Nu-mi doresc să amplific un conflict cu Crin Antonescu, decenţa îmi spune că nu nu trebuie să-l atac pe Crin Antonescu, mai ales personal“, a spus deputatul de Argeş, aflat de câteva zile în conflict cu liderul liberalilor. Agricultura a devenit un punct de vedere electoral? Deputatul PC de Argeş s-a arătat satisfăcut, în cadrul aceleaşi emisiuni, de faptul că preşedintele ţării a decis să investească în agricultură însă, din punctul său de vedere, nu vorbim doar de o eficienţă economică, ci de o alegere făcută pentru că agricultura a devenit atractivă din punct de vedere electoral. Dorina Duruinu
Preşedintele PC, Daniel Constantin a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că partidul pe care îl conduce a fost în permanenţă un factor de echilibru în USL
şi că a atras atenţia încă din luna iunie că în teritoriu apar disensiuni între conservatori şi liberali din cauza faptului că angajamentele PNL asumate în relaţia cu PC nu sunt respectate. Cu toate astea, Constantin are o relaţie bună cu miniştri PNL şi şi-a exprimat dorinţa ca USL să continue alianţa. „Nu-mi doresc să amplific un conflict cu Crin Antonescu, decenţa îmi spune că nu nu trebuie să-l atac pe Crin Antonescu, mai ales personal“, a spus deputatul de Argeş, aflat de câteva zile în conflict cu liderul liberalilor. Agricultura a devenit un punct de vedere electoral? Deputatul PC de Argeş s-a arăt