Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia şi Turcia îşi promit majorarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări

Publicat in Adevarul, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Federaţia Rusă şi Turcia au promis recent, prin intermediul liderilor politici, că vor continua să stimuleze schimburile comerciale dintre cele două ţări, în pofida unei uşoare diminuări a sumelor tranzacţionate în acest an, din pricina condiţiilor nefavorabile de pe piaţa globală, informează Ria Novosti.

„Avem un obiectiv comun şi anume de a ajunge la 100 de miliarde de dolari în cadrul comerţului bilateral până în 2020”, a declarat prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdogan, la o întâlnire a Consiliului de Cooperare Ruso-Turc, desfăşurat la Sankt-Petersburg.

De asemenea, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat la rândul său că schimburile comerciale bilaterale au crescut la 34 de miliarde de dolari anul trecut, dar au scăzut cu 7,5% în perioada ianuarie-septembrie a acestui an.

„Scăderea este temporară, în scurt timp se vor lua măsuri pentru revigorarea şi imbunătăţirea condiţiilor comerciale dintre cele două state”, a spus Vladimir Putin la Consilul de Cooperare.

Liderul rus a mai precizat că în prezent Turcia este o destinaţie de top pentru mulţi turişti din Rusia, asteptându-se la un record de 4 milioane de cetăţeni ruşi care vor vizita staţiunile turceşti în acest an.

Tot în cadrul întâlnirii oficiale, Vladimir Putin a declarat că Rusia este interesată de extinderea cooperării militare şi tehnice cu Turcia, pentru a asigura securitatea la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014.

Citeşte şi:

Vladimir Putin se va afla luni într-o vizită oficială în Turcia, unde va discuta despre sprijinul pe care îl acordă Siriei

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua astăzi o vizită oficială la Istanbul, unde se va întâlni cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, cu care va discuta despre conflictul cu Siria şi despre poziţia Rusiei faţă de regimul Bashar al-Assad.

Planurile nucleare ale Turciei stârnesc controv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°