Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei persoane au fost împuşcate în apropierea unui supermarket din Bucureşti

Publicat in Citynews, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Doi bărbaţi şi o femeie au fost împuşcaţi în cartierul Militari din Capitală, în zona staţiei de metrou Lujerului, mai multe echipaje de prim-ajutor deplasându-se la faţa locului.

În jurul orei 17.57 a fost făcut un apel la 112 prin care s-a anunţat că în apropierea unui supermarket din cartierul Militari din Capitală a avut loc un conflict violent, în urma căruia mai multe persoane ar fi fost rănite cu o armă de foc, transmite mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti Daniel Vasile a precizat că este vorba de doi brăbaţi şi o femeie, atacul având loc pe Bulevardul Iuliu Maniu, în zona Cora Militari.

Coordonatorul SMURD bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a spus că cele trei victime sunt conştiente. La faţa locului s-au deplasatdouă ambulanţe SMURD şi o alta a Serviciului de Ambulanţă.

"Una dintre victime are o plagă abdominală, iar celelalte două sunt rănite la cap şi la gât. Sunt în stare stabilă, conştiente. Vor fi duse la spitalele de urgenţă din apropiere", a adăugat Opriţa, citat de mediafax.ro.

Cele trei victime şi autorul atacului se cunoşteau şi chiar locuiau în acelaşi bloc, ei luându-se la ceartă în timp ce stăteau la coadă în supermarket şi continuând afară, când unul dintre ei a scos un pistol cu bile şi a tras în ceilalţi, potrivit unor surse din Poliţie.

Cei doi bărbaţi şi femeia care au fost împuşcaţi, sâmbătă seară, în zona Cora Militari, se cunoşteau între ei şi îl cunoşteau şi pe agresor, toţi patru locuind în acelaşi bloc.

Femeia şi cei trei bărbaţi implicaţi în incident s-ar fi luat la ceartă în timp ce se aflau la coadă în supermarket şi au continuat să se certe şi după ce au ieşit din magazin. Atunci, unul din bărbaţi a scos un pistol cu bile de cauciuc şi a început să tragă, rănindu-i pe ceilalţi doi şi pe femeie.

Atacatorul a fugit de la locul incidentului fiind în prezent căutat.

Întrebat d

Articolul in Citynews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 57 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 3 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 47 minute
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum o ora
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum o ora
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor arhivistice destinate pensionarilor

News.ro acum 22 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pentru fixarea preţurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetăţenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Auto

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

19°/35°