Cea mai mare colecţie de artă eneolitică din sud-estul Europei se află la Piatra-Neamţ, în cadrul Muzeului Cucuteni, parte a Complexului Judeţean Muzeal Neamţ, a declarat arheologul Daniel Garvăn, specialist în Cultura Cucuteni.
Între artefactele cu o vechime de aproape 7.000 de ani se disting celebrele 'Hora de la Frumuşica', 'Soborul Zeiţelor' sau 'Gânditorul de la Târpeşti', piese care au suscitat interesul şi imaginaţia arheologilor prin expresivitatea lor.
Aşezarea eponimă a culturii Cucuteni, situată astăzi în punctul Cetăţuia a comunei ieşene Băiceni, a fost descoperită în anul 1884 de Theodor Burada. Primele cercetări au fost realizate însă de Nicolae Beldiceanu şi Grigore Buţureanu, în anul 1885.
Muzeul de la Piatra Neamţ a fost inaugurat 120 de ani mai târziu, în anul 2005. Acesta se află într-o clădire de patrimoniu, construită în anul 1930, fost sediu al Băncii Naţionale a României. De altfel, în interior se mai disting seifurile cu gratii în care erau ţinute banii sau valorile statului român şi în care acum sunt artefacte nepreţuite.
Alegerea acestui sediu nu a fost deloc întâmplătoare şi nu ţine neapărat de siguranţa pe care o conferă clădirea ci de zona în care este amplasat, fiind în centrul istoric al municipiului Piatra-Neamţ.
Arheologul Daniel Garvăn spune că artefactele sunt privite ca nişte obiecte de artă.
'Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni constituie în prezent un unicat la nivel naţional, prin tematica abordată, fiind în acelaşi timp un muzeu de istorie, dar şi de artă, ce adăposteşte în prezent cea mai importantă colecţie de artă eneolitică din sud-estul Europei. Aceasta este dedicată exclusiv artei cucuteniene, cu cele două componente de bază ale sale, arta decorativă şi arta figurativă, aici fiind expuse în prezent cele mai spectaculoase artefacte, ce constituie veritabile obiecte de prestigiu, aparţ