30 de şcoli şi universităţi britanice îşi prezintă timp de două zile oferta de studii şi burse pentru studenţii români, în cadrul unui târg dedicat exclusiv universităţilor britanice, organizat de British Council împreună cu Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.
Evenimentul are loc la Hotelul Howard Johnson din Bucureşti, sâmbătă, între orele 11:30 - 18:00 şi duminica, între 10:00 – 17:00. Intrarea este libera.
Participanţii pot fi consiliaţi de cei 50 de reprezentanţi ai universităţilor şi scolilor britanice prezente cu privire la alegerea celui mai potrivit program de studiu.
Universitătile britanice expozante au, de asemenea, un program de prezentari pe teme precum angajabilitatea proaspeţilor absolvenţi într-un mediu economic extrem de competitiv, avantajele de a studia Marketing şi Business in Marea Britanie, impactul industriilor creative în economia Marii Britanii.
Unele dintre universităţi vor face admitere pe loc, în cadrul evenimentului, în funcţie de performanţele candidaţilor.
De asemenea, în cadrul târgului vor avea loc două conferiţe pe teme educaţionale .Sâmbătă are loc conferinţa „Internaţionalizarea Educaţiei: Studiile în Marea Britanie şi întoarcerea acasă”, organizată de Liga Studenţilor Români din Străinatate în parteneriat cu British Council.
Cea de-a doua conferinţă, organizată de British Council împreună cu Asociatia Liderii Mileniului Trei, va aduce în discuţie bacalaureatul internaţional.
Târgul universităţilor britanice are un site special, unde se pot găsi toate instituţiile participante: site-ul www.britisheducation.ro
30 de şcoli şi universităţi britanice îşi prezintă timp de două zile oferta de studii şi burse pentru studenţii români, în cadrul unui târg dedicat exclusiv universităţilor britanice, organizat de British Council împreună cu Ambasada Marii Britanii la Bucureşti.
Eve