Tot ce pentru naţia fotbalistică română e pierdere pentru selecţioner înseamnă un mare pas înainte în carieră
Un domn care aştepta rezultatul unor analize a murit de aşteptare. Analizele i-au ieşit bune, numai că frica a durat prea mult. Analizele lui Piţurcă, după marţea neagră cu Grecia, îi vor ieşi bune, chiar mai bune după celelalte ratări de patrimoniu, dar pe noi, românii aşteptători la “naţionala” lui, aşteptarea ne-a terminat. Piţurcă n-a pierdut nimic, Piţurcă e iarăşi cîştigător. E normal să nu-şi dea demisia. Contractul îi cere să meargă mai departe. Mai mult, contractul cu Federaţia lui Mircea Sandu îl obligă să rămînă stăpînul inelelor la naţională.
Putem să fluierăm noi a pagubă pînă ni se usucă cerul gurii. Nu cu noi, cei 55.000 de spectatori din tribunele marelui stadion şi cu milioanele de telespectatori, are el un contract acoperitor la eşec. Nu la noi decontează din nou o campanie de calificare la Mondiale ratată. În nici unul din contractele lui Piţurcă de la FRF nu apar nişte clauze referitoare la demisie, la onoare, la respect pentru public, la sentimentul de neputinţă, la nenorocita aia de resemnare care se instaurează într-o naţie cînd înţelege că ea, naţia, nu există în nici unul din contractele Federaţiei cu nu contează cine.
Naţia a obosit tot aşteptînd, fapt care pentru selecţionerul Piţurcă e o reuşită. Ne-a învins, iar pentru această victorie va fi plătit mai bine decît pentru o calificare oarecare. Ne învinge ani de-a rîndul. Nici el nu le mai ştie numărul. Ce altceva poate să însemne un stadion arhiplin care nu mai ştie ce aşteaptă? Ce-ar fi fost de aşteptat după prestaţia împiedicată din grupă şi după meciul penibil de la Atena?
Victor Piţurcă e un om norocos. Îi iese totul. Tot ce pentru naţia fotbalistică română e pierdere pentru el e un important pas înainte în carieră. Dovadă că merge mai departe, numai e
