Săptămâna 18 – 24 noiembrie 2013 a avut o dublă însemnătate pentru activităţile educative nonformale, întrucât în această perioadă s-a derulat „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”, ajuns la a XIV-a ediţie, dar şi activităţi din proiectul „Săptămâna Educaţiei Globale”. Liceul de Muzică „Tudor Jarda” şi-a dorit să ilustreze principiile educaţiei nonformale, întrucât aceasta reprezintă un tip modern de instruire care, printre altele, elimină stresul notelor din catalog şi al temelor obligatorii
Aşadar, în această sătămână, elevii au învăţat că instruirea teoretică şi deprinderile specifice sistemului tradiţional de învăţământ se pot completa prin activităţi atractive, iar educaţia înseamnă plăcerea de a cunoaşte şi a te dezvolta.
În cadrul Festivalului au fost propuse activităţi stimulante atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Astfel, hairstilistul invitat de către doamna învăţător Simona Popiţan le-a ilustrat elevilor din clasa I coafuri ale personajelor din basmele preferate şi le-a exemplificat cum ar fi arătat Ileana Cosânzeana sau chiar doamna învăţătoare a bunicilor lor. Elevii din clasa a III-a şi a IV-a conduşi de doamnele învăţătoare Anca Cârdan şi Lucreţia Hojda au fost educaţi spiritual, în sensul cunoaşterii diversităţii religioase, dar sub aspectul unităţii, pe teritoriul Europei.
Pentru elevii clasei a VI-a, săptămâna a coincis cu două vizite, una la sediul Asociaţiei Pro-Ado şi cealaltă la Primăria Bistriţa, însoţiţi de prof. diriginte Roxana Kovacs. Conştientizarea unităţii în diversitate, a drepturilor şi responsabilităţilor civice pe întreg teritoriul Europei, dar şi consolidarea aspectelor care fac din Bistriţa un oraş european au fost printre obiectivele propuse. Astfel, în cadrul primei acţiuni, ora de dirigenţie s-a centrat pe celebrarea „Zilei Internaţionale a Drepturilor Copilului”. Cu acest prilej, doamna Doina Or