Surse sindicale susţin că ministrul Eugen Nicolăescu nu are nici un motiv să aibă emoţii faţă de greva din sistemul pe care îl păstoreşte, pentru că el însuşi le-a cerut liderilor sindicali să simuleze un protest ca să obţină nişte avantaje. Aşa-zisa grevă s-a decis în culisele ministerului şi nu este altceva decât un joc de imagine pentru toţi actorii implicaţi: sindicalişti, medici şi alte cadre sanitare. În vreme ce unii credeau că vor putea discuta despre o reformă reală a Sănătăţii, au constatat că nimeni nu dorea aşa ceva, că totul se rezuma la jocuri de imagine.
Unii participanţi la „simulacrul de negocieri” de la Ministerul Sănătăţii spun că tot ce se întâmplă e un joc de scenă. „Greva a fost comandată chiar de ministru”, spun ei. Din punct de vedere legal, ministerul nu mai reprezintă cadrele sanitare, pentru că nu mai este angajator. În vreme ce revendicările oamenilor sunt îndreptăţite, iar aşteptările sunt mari, la „negocierile” de sâmbătă se discuta pe ascuns, pe holuri. În culise, se ştia deja cum se va stinge greva şi ce este dispus Guvernul să ofere cadrelor medicale.
Acum pretenţiile sindicale se rezumă la negocierea unui contract de muncă la nivel de ramură, care să-i protejeze pe salariaţi, iar acordarea a 6% din PIB rămâne doar un deziderat. În plus, transferarea spitalelor către autorităţile locale a creat o nebuloasă în sistem, pentru că nimeni nu mai ştie împotriva cui se îndreaptă acuzaţiile.
Cine sunt angajatorii din Sănătate?
În subordinea ministerului Sănătăţii au rămas circa 60.000 de salariaţi, cam 50% din unităţile sanitare, dintr-un total de 222.000 de persoane înregistrate înainte de „descentralizare”. „Deci ministrul are dreptate, greva e doar o sperietoare”, spun sindicaliştii dezamăgiţi de maniera de abordare a nemulţumirilor din sistem. Argumentul lor este chiar Legea conflictelor de muncă. Aceasta aruncă î