Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNCELE CARE AU SCHIMBAT ISTORIA (6)

Publicat in Actualitatea prahoveană, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Buzoianca Margareta Sterian, unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai secolului XX

Margareta Sterian a fost unul dintre marii artişti ai avangardei româneşti, lăsând o amprentă aparte în cultura românească din a doua jumătate a secolului XX. A pictat, a scris şi tradus cărţi din literatura universală. A lăsat moştenire culturii sute de picturi şi lucrări de grafică, numeroase volume de poezie şi proză dar şi o fundaţie care, din 1993, decernează premii pentru creaţie muzeografică şi plastică.

Face cursurile liceale la Bucureşti, la Liceul German, pe care îl absolvă în anul 1914. În această perioadă, îl are ca profesor de română pe Ioan Slavici. Studiază apoi pictura şi Istoria Artei la Academia Ranson, din Paris.

Irina Burnaia, prima femeie care a survolat Carpaţii

Teleormăneanca Irina Burnaia este prima femeie care a efectuat un zbor peste Carpaţi , prima femeie pilot acrobat din România şi prima femeie care a îndrăznit să efectueze zboruri internaţionale. A fost femeia care a bătut recorduri într-un domeniu care părea destinat numai bărbaţilor.

Numele său adevărat a fost Irina Cioc. S-a născut în 1909, în Teleorman, în satul Ciurari şi şi-a schimbat numele în Burnaia, după numele Câmpiei Burnasului, din locurile natale. Fiică a unor oameni înstăriţi din satul Ciurari, Irina a fost crescută şi educată la şcoli înalte, îndreptându-se către o carieră de avocat.

Elena Ghiba Birta a fost protectoarea tinerilor studioşi. Ea a donat 48.000 de florini pentru crearea unei fundaţii

Elena Ghiba Birta a fost o protectoare de seamă a învăţământului românesc din zona de vest a ţării. Elena Ghiba s-a născut în 1801, la Bichiş (Bekes), în familia parohului de la biserica ortodoxă neunită.

Mama sa era născută în localitatea Ineu. Numele de Birta a fost adăugat după căsătorie. Sub îngrijirea celor doi părinţi, micuţa Elena împr

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți bani a încasat CFR Cluj, după victoria din finala Cupei României Betano cu Hermannstadt

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
a învins-o pe FC în finala Cupei României Betano, , și s-a ales cu un câștig de 240.000 de euro în urma succesului din ultimul act.

Cu ce îl contrazice Călin Georgescu pe George Simion: „Este imposibil așa ceva”

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu a afirmat, miercuri seară, că îl va ajuta pe „protejatul” său „mai tânăr în tot ceea ce face”, într-o evidentă referire la liderul AUR, George Simion, calificat în finala prezidențială. Doar că în ceea ce privește intenția declarată

Pe cine trimite Putin la Istanbul. Kremlinul a anunţat componenţa delegaţiei ruse la negocierile cu Ucraina

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin a semnat un ordin „cu privire la componenţa delegaţiei Federaţiei Ruse pentru discuţiile cu Ucraina”, a anunţat miercuri seară Kremlinul. În condiţiile în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îl provocase pe Putin să se întâ

Călin Georgescu: „Prefer să mă duc la WASHINGTON de pe o poziție oficială, oricare ar fi aceea”

Gandul acum 4 ore
Într-o ediție transmisă live de Gândul, a fost invitat Călin Georgescu, care a discutat despre strategia pe care o va aborda în ceea ce privește politica externă și relațiile cu Statele Unite, în eventualitatea unei guvernări suveraniste. Urmăriți a

Două bărci și o barjă, implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Rast, în judeţul Dolj. Doi oameni sunt dați dispăruți

Libertatea acum 8 ore
Doi oameni sunt dați dispăruți după un accident naval care a avut loc miercuri, pe Dunăre, în localitatea Rast, judeţul Dolj, în care au fost implicate două bărci și o barjă. O persoană a fost scoasă la mal de martori.

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Gandul acum 3 ore
Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România

LIVE Dezbatere electorală la România TV. Nicușor Dan a ajuns, George Simion se află la Roma

HotNews acum 8 ore
Miercuri seară, de la ora 20:00, România TV organizează o dezbatere electorală la care sunt așteptați atât Nicușor Dan, cât și George Simion. Conform postului de televiziune, ambii candidați au confirmat participarea, dar mai devreme în cursul zilei

Manelistul Jador, pozitiv la opiacee, după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii din Capitală

HotNews acum 6 ore
Cântăreţul de manele Jador a fost oprit, miercuri seară, de poliţiştii din Bucureşti pe o stradă din Sectorul 5, iar testarea a arătat rezultate pozitive la opiacee. El a fost condus la INML în vederea prelevării de mostre biologice. „În jurul orei

Nicuşor Dan, despre absenţa lui George Simion de la dezbateri la care a confirmat că va lua parte: E o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul. Dacă anunţi că mergi la o dezbatere te duci

News.ro acum 7 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, că ”e o chestiune de principiu să îţi ţii cuvântul”, referindu-se la absenţa lui George Simion de la dezbaterile electorale la care a confirmat că va lua parte. În

VIDEO Dan Petrescu a avut un mesaj pentru Nelu Varga după ce a câștigat finala Cupei: „S-a întrecut măsura”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Formația lui Dan Petrescu (57 de ani) a câștigat Cupa României Betano pentru prima dată după 9 ani. „Bursucul” a oferit prima reacție după ce a cucerit primul trofeu al Cupei României din carieră. El i l-a dedicat mamei lui, care a decedat în urmă

Vremea

București
acum

joi

9°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

10°
joi

9°/22°
vin.

6°/10°
sâm.

7°/12°
dum.

7°/19°
Constanta
acum

joi

8°/18°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

7°/16°
dum.

6°/17°
Timisoara
acum

joi

7°/23°
vin.

4°/15°
sâm.

7°/17°
dum.

6°/20°