Un tânăr de 23 de ani, din Cîrligele, ar fi putut provoca un dezastru, după ce în urma unor discuții în contradictoriu cu tatăl său, a dat foc unei glugi cu coceni, amplasată în curtea casei unde locuiau. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge flăcările, care au fost anunțate de un vecin. Costel C., tânărul care ar fi pus intenționat focul, este cercetat penal. „La data de 21 noiembrie a.c., ora 23.09, poliţiştii din Cârligele au fost sesizaţi de S. Aurel, din localitate, despre faptul că în curtea locuinţei vecinului său P. Mircea a izbucnit un incendiu la o glugă de coceni. Focul a fost localizat și stins de către pompierii din cadrul ISUJ Vrancea şi în urma cercetărilor pentru stabilirea cauzelor incendiului, a rezultat faptul că acesta a fost provocat intenţionat de C. Costel, de 23 ani, fiul părţii vătămate P. Mircea, care, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma unor discuţii în contradictoriu cu tatăl său, a dat foc glugii de coceni depozitată în curtea locuinţei ca nutreţ pentru animale, prejudiciul cauzat fiind de 1000 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
Polițiștii continuă cercetările față de tânăr, care a fost internat între timp în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgențe „Sfântul Pantelimon” din Focșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Un tânăr de 23 de ani, din Cîrligele, ar fi putut provoca un dezastru, după ce în urma unor discuții în contradictoriu cu tatăl său, a dat foc unei glugi cu coceni, amplasată în curtea casei unde locuiau. A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge flăcările, care au fost anunțate de un vecin. Costel C., tânărul care ar fi pus intenționat focul, este cercetat penal. „La data de 21 noiembrie a.c., ora 23.09, poliţiştii din Cârligele au fost sesizaţi de S. Aurel, din localitate, despre faptul că în curtea locuinţei veci