Antrenorul celor de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu, a răbufnit după meciul cu CS Mioveni, când echipa sa a fost dezavantajată de deciziile brigăzii de arbitri. Tehnicianul a reproşat, în primul rând, faptul că nu se impunea eliminare. Pe lângă nemulţumirile legate de arbitraj, Oprescu a ţinut să-şi felicite jucătorii pentru modul în care au luptat pentru punctele puse în joc.
Chiar dacă a marcat în inferioritate, conducând cu 1-0, FC Olt Slatina nu a reuşit să obţină toate cele trei puncte cu CS Mioveni, dezechilibrul numeric resimţindu-se până la urmă pe tabelă. Tehnicianul grupării slătinene, Dan Oprescu, a acuzat maniera de arbitraj, declarând că este un meci în care jucătorii săi pierd puncte pe mâna „cavalerilor fluierului”.
„Sigur, este un rezultat care mă nemulţumeşte, dar este încă un meci în care pierdem puncte pe mâna arbitrilor. Să ne aducem aminte meciul cu Satu Mare, în care am avut două lovituri de la unsprezece metri, cu punctele de azi, sunt patru puncte. Adăugaţi-le la cele pe care le avem, să vedeţi unde trebuia să fim în clasament. Eu recunosc că şi noi avem problemele noastre, dar să fim serioşi, la un asemenea campionat foarte echilibrat, din păcate diferenţa o fac arbitrii. S-a văzut şi astăzi. Dacă noi am primit roşu la o fază în care nici cartonaş galben nu se impunea, pentru că jucătorul de la Mioveni a intrat cu capul în cotul lui Giurcă, veţi vedea pe imagine că ceea ce spun aşa este, la Galan se impunea al doilea galben nu doar la faultul asupra lui Huţanu, asta a pus capac, dar el trebuia eliminat mai înainte. După ce a văzut galben pentru că şi-a scos tricoul, a incitat spectatorii. Acolo se impunea roşu, despre ce fotbal vorbim? Etapa următoare va fi la fel ca asta, pentru că Bistriţa a pierdut la Motru, iar noi suntem vai de mama noastră, la ce să mă aştept?”, a declarat, imediat după meci, Oprescu.
„Îmi fe