Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancerul se răspândeşte mai repede şi devine mai agresiv la temperaturi joase

Publicat in Adevarul, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Un mediu răcoros stimulează dezvoltarea unor tumori canceroase, astfel că riscul de metastaze este mai mare atunci când temperaturile la care sunt expuşi bolnavii sunt joase, arată un nou studiu.

Atunci când organismul este expus la temperaturi joase, el intră în starea de autoapărare, de supravieţuire: vasele sangvine se îngustează, pentru a preveni pierderile de căldură prin piele, ceea ce face ca extremităţile să sufere primele. Metabolismul este accelerat şi începem să tremurăm. Când este foarte frig, organismul se va concentra pe menţinerea în stare de funcţionare cât mai bună a inimii, creierului şi a altor organe vitale, iar restul corpului are de suferit.

Pe lângă toate acestea, mediul rece afectează şi modul în care se dezvoltă şi se împrăştie în corp celulele canceroase, au descoperit oamenii de ştiinţă americani de la Institutul Cancerului Roswell Park, din New York. Ei au realizat studii pe animale de laborator expuse la temperaturi de 22 şi de 30 de grade Celsius, pentru a observa cum evoluează tumorile canceroase în funcţie de temperatura ambientală.

Astfel, specialiştii americani au constatat că anumite tipuri de cancer, inclusiv cancerul de pancreas, de colon,de piele şi de sân, se dezvoltă mai rapid şi încep să se răspândească în corp mai devreme şi mai agresiv în medii mai răcoroase, de aproximativ 22 de grade Celsius. De altfel, tumorile s-au dezvoltat mai rapid şi în cazul animalelor care au trăit încă de la naştere în medii mai reci decât în mod obişnuit.

Celulele imunitare, mai eficiente când afară e cald

Limfocitele T, un tip de globule albe, sunt armele naturale ale organismului în lupta cu bolile. De altfel, sistemul de apărare anticancer al corpului este coordonat, în mare parte, de celulele T. Celulele canceroase încearcă să „păcălească“ celulele T atunci când sunt atacate. De aceea, multe terapii anticancer au

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°