Alexandru Ciprian Epure a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al TNL Vrancea. La Conferinţa Judeţeană de alegeri a TNL Vrancea au participat peste 200 de delegaţi ai organizaţiilor din judeţ, dar şi şi liderii organizaţiei PNL Vrancea, deputaţii Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăeru Roşca, Tudorel Trofin, viceprimarul municipiului Focşani, consilieri locali şi judeţeni, precum şi membri ai birourilor politice municipale şi judeţene.
Noul preşedinte al TNL Vrancea, Alexandru Ciprian Epure, a subliniat importanţa echipei şi rolul tinerilor liberali în reconstrucţia societăţii româneşti. „Văd în această sală generaţia celor cu care am crescut, am învăţat să fac politică, am câştigat alegeri, am mers în campanii electorale, am convins oamenii. Cu alte cuvinte, ne-am bătut pentru a câştiga puterea cu armele noastre: tinereţea, puritatea, sinceritatea. Aşa vreau să rămânem, aşa vreau să învingem!“, a afirmat Alexandru Ciprian Epure, potrivit unui comuncat al TNL.
În cadrul conferinţei au fost aleşi şi cei 24 de membri ai noului Birou Politic Teritorial TNL Vrancea, respectiv Cătălin Profir, Tatiana Ciobotaru, Cristian Zîrna, Ovidiu Florin Mărgărit, Alin Dobre, Tomas Bellu, Cosmin Toacă, Ionuţ Bulancea, Marius Craiţeanu, având funcţii de vicepreşedinţi, şi Nelida Dima, Daniel Trofin, Daniel Vasile, Cosmin Buzăianu, Ciprian Diniţă, Alin Dirilie, Florin Stavarache, Ioana Bîrsan, Nina Vulcan, Mihai Drumea, Ana Maria Mazilu, Cristian Ionuţ Dîrdală, Dan Zara, Cătălin Stoica şi Silviu Lutic, având funcţii de membri ai biroului politic teritorial.
Alexandru Ciprian Epure a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al TNL Vrancea. La Conferinţa Judeţeană de alegeri a TNL Vrancea au participat peste 200 de delegaţi ai organizaţiilor din judeţ, dar şi şi liderii organizaţiei PNL Vrancea, deputaţii Nini Săpunaru şi Laurenţiu Ţigăeru R