Ministerul de Externe a salutat acordul la care au ajuns, duminică, la Geneva, reprezentanţii marilor puteri și Iranul asupra unui Plan comun de acțiuni care să ducă la o soluţie în dosarul nuclear iranian, potrivit unui comunicat MAE, citat de Mediafax.
"Ministerul Afacerilor Externe salută acordul la care s-a ajuns astăzi, 24 noiembrie 2013, în cadrul negocierilor de la Geneva între reprezentanţii E3+3 (Marea Britanie, Franţa, Germania, SUA, Rusia, China) și Iran, asupra unui Plan comun de acțiuni, ca o primă etapă a unei abordări menite să conducă spre o soluție cuprinzătoare și de durată a dosarului nuclear iranian (...) Această evoluţie este încurajatoare, însă eforturi suplimentare sunt necesare în continuare. În context, este esenţial angajamentul ferm al Iranului de a lua toate măsurile necesare pentru valorificarea pe deplin a actualei ferestre de oportunitate şi obţinerea de rezultate concrete", se arată în comunicat.
MAE îşi exprimă sprijinul ferm pentru negocierile care vor urma "în perspectiva definirii parametrilor unei soluţionări definitive şi cuprinzătoare a acestui dosar". Totodată, Ministerul de Externe subliniază rolul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), inclusiv în privinţa monitorizării punerii în aplicare a Planului comun de acţiuni convenit la Geneva.
Marile puteri şi Iranul au pecetluit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Geneva, un prim acord istoric în vederea împiedicării extinderii programului nuclear iranian, însă Washingtonul şi Teheranul au afişat imediat divergenţe asupra problemei îmbogăţirii uraniului, relatează AFP.
După cinci zile de negocieri-maraton la Geneva şi o cenzură mediatică totală asupra atmosferei şi evoluţiei discuţiilor, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton a anunţat "un acord asupra unui plan de acţiune" cu privire la controversatul prog